La peste 100 de ani de la evenimentele din 1918, intervenția armatei române în RDM este încă prezentată de unii politicieni drept o „ocupație”. Ce spun însă documentele și istoricii despre prezența armatei române în Basarabia și despre votul unirii din 27 martie 1918?
Lumina Uniunii Sovietice s-a stins demult, însă umbrele propagandei sale se mai reflectă în discursul unor politicieni, care susțin că statalitatea moldovenilor ar fi fost «răpită» de armata română, iar actul de unire din 1918 a fost un dictat.
„Haideți să vă spun eu. În ianuarie 1918, 100.000 de soldați români au năvălit peste Prut, cu binecuvântarea știți a cui? A Germaniei, a Franței- aliați în război, dar dușmani ai libertății noastre. Au dizolvat guvernul, au desființat armata, au boicotat diplomația noastră”, declara președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună.
Armata română a intervenit în Basarabia la solicitarea Sfatului Țării ca urmare a haosului provocat de ieșirea Rusiei țariste din primul război mondial și tentativelor unor grupări bolșevice de a relua puterea.
„Chiar bolșevicii și rușii nu au recunoscut această republică și au încercat să o dezmembreze la 6 ianuarie 1918, când au încercat preluarea puterii. Primii dușmani au acestei republicii au fost chiar rușii, bolșevicii așa aș spune, și elementele lor loiale, care erau Grigore Kotovski, Levinzon, Cabac și mulți alții care reprezentau Frontotelul”, a explicat pentru „Alo, TV8”, doctorul în istorie, Octavian Țîcu.
Eșecul lor este prezentat în istoria sovietică drept o nereușită a întregii populații, care au pierdut lupta în fața armatei române.
„Au ucis pe câmpul de luptă peste 30.000 de moldoveni care apărau Republica Democratică Moldovenească, adică: țăranii, ostașii și intelectualii care nu voiau să devină sclavi”, a menționat Victoria Furtună.
Octavian Țîcu susține că peste 300 de soldați români au murit în timpul alungării trupelor bolșevice. Cea mai importantă luptă a avut loc la Tighina, un punct strategic pe care forțele bolșevice au încercat să-l folosească pentru a se uni cu forțele din Odessa. În raport cu băștinașii, confruntările au avut un caracter izolat, din motive evidente.
„Țăranul basarabean intrând în contact cu armata română a văzut după 100 de ani că românii sunt ca și ei. Vorbesc la fel, au aceeași limbă, aceleași glume, aceleași proverbe, aceleași cântece. Și cumva, siguranța pe care o emana armata română a dat un impuls acestei reuniri, mai ales că ea a și pornit de jos. Pentru că, primii care au votat unirea a fost zemstva de la Bălți, după care a fost zemstva de la Orhei, zemstva de la Soroca. Mai multe entități voiau să voteze unirea, dar în cele din urmă Sfatul Țării a decis acest lucru”, spune Octavian Țîcu.
Cel mai disputat episod din această perioadă face trimitere la execuția unor membri ai Sfatului Țării.
„Au împușcat mișelește 18 deputați ai Sfatului Țării. Au pus pistolul la tâmplă supraviețuitorilor și i-au obligat să voteze unirea pe 27 martie 1918. O înscenare grosolană, sub teroare militară”, susține Furtună.
În realitate, cinci deputați, care s-au opus intrării trupelor române, au fost executați, iar câțiva au fost deportați peste Nistru pentru propagandă anti-românească. Deși pot părea măsuri aspre, severitatea lor trebuie privită în contextul haosului și tulburărilor acelor vremuri.
„Vă aduc aminte că Basarabia și lumea era în război. Războiul s-a încheiat abia pe 11 noiembrie 1918, iar pe tip de război, cum este și în Ucraina sau în al doilea război mondial, activează alt de legi și legislație, care stând la calc acum în actualitate, pot fi judecate prin prisma moralității, dar atunci era situație de război care a fost judecată prin prisma legilor marțiale de către autoritățile române”, a punctat istoricul.
După mai multe discuții și negocieri, Sfatul Țării a votat unirea necondiționată cu România la 27 martie 1918. Din cei 138 de membri au fost prezenți 125, dintre aceștia 86 au votat pentru, 3 împotrivă, iar 36 s-au abținut.
