Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că cele două zile de întâlniri trilaterale cu Rusia și Statele Unite la Abu Dhabi s-au încheiat cu discuții „constructive” privind „parametrii posibili pentru încheierea războiului”.
UPDATE După rarele întrevederi din acest sfârșit de săptămâna, liderul de la Kiev a adăugat că reprezentanții militari au identificat problemele care vor fi discutate la o posibilă nouă întâlnire, care ar putea avea loc chiar săptămâna viitoare, potrivit France 24. Cele două zile de discuții s-au încheiat fără un acord și au avut loc în timpul unor atacuri aeriene rusești ce au întrerupt curentul electric pentru peste un milion de ucraineni în mijlocul unei ierni geroase.
UPDATE Cele mai recente lovituri ale Rusiei asupra Ucrainei au avut loc după ce negociatorii din cele două țări implicate în război și Statele Unite au încheiat prima zi din cele două dedicate tratativelor din Emiratele Arabe Unite. Delegațiile celor trei state s-au întâlnit în Abu Dhabi, în încercarea de a găsi o soluție la războiul care durează de aproape patru ani.
UPDATE Un purtător de cuvânt al guvernului Emiratelor Arabe Unite a declarat că a avut loc o întâlnire față în față între Ucraina și Rusia, un eveniment rar în războiul care durează de aproape patru ani, declanșat de o invazie rusă pe scară largă, iar negociatorii au abordat „elementele restante” ale cadrului de pace al Washingtonului. Privind dincolo de negocierile de săptămâna viitoare de la Abu Dhabi, oficialul american și-a exprimat speranța că vor urma alte discuții, posibil la Moscova sau Kiev.
UPDATE Consilierii președintelui american Donald Trump s-au arătat foarte optimiști după discuțiile de sâmbătă, a doua zi de întâlnire, și au considerat că au reușit să se angajeze pe o cale care le va permite să reducă diferențele cu privire la un punct spinos: controlul teritorial în estul Ucrainei, potrivit Axios. A fost nevoie de câteva luni pentru ca Casa Albă să convingă Rusia și Ucraina să participe la discuții trilaterale cu medierea SUA, au declarat sâmbătă doi oficiali americani pentru publicația citată.
UPDATE Sky News a relatat că oficialii la curent cu discuțiile au vorbit despre o „chimie neașteptată” între cele două părți implicate în conflict și că atmosfera „a depășit așteptările”, ba chiar au luat prânzul împreună. Potrivit postului britanic de televiziune, americanii au lucrat în ultimele șase săptămâni pentru a organiza această întâlnire trilaterală a Abu Dhabi. De asemenea, se înaintează scenariul că o întâlnire între Putin și Zelenski este foarte aproape.








































