Fetița de 12 ani, lovită de un automobil în timp ce traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni la Strășeni, este internată în stare gravă la spital. Mama acesteia a publicat o postare pe rețelele de socializare, cerând ca martorii care au văzut sau au filmat accidentul să o contacteze.
Copilul a fost transferat la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău, fiind internat în secția de terapie intensivă cu multiple traumatisme.
Medicii spun că fetița este conștientă, însă starea ei rămâne extrem de gravă.
TV8.md amintește că un băiat de 14 ani a murit la spital, după ce a fost lovit de un automobil în timp ce traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni. Minorul fusese transportat în stare gravă la spital, împreună cu o fetiță de 12 ani, implicată în același accident.
Potrivit unui comunicat al poliției, accidentul a avut loc ieri, în direcția spre Chișinău, în apropiere de Strășeni, în jurul orei 19:00. Cei doi copii au fost loviți de un Mercedes, condus de un tânăr de 19 ani.
Contactată de TV8, șefa Secției Comunicare și Protocol din cadrul IGP, Diana Fetco, a declarat că șoferul a depus actele pentru angajarea în funcția de subofițer superior de sector în cadrul Inspectoratului din Strășeni în luna octombrie 2025 și a fost delegat la studiile necesare. Totuși, acesta nu a activat nici măcar o zi în sistemul polițienesc, întrucât angajarea în poliție poate avea loc doar după finalizarea cursurilor, care au o durată de șase luni.
































































