Creșterea și reproducerea a mai multor rase de câini vor fi interzise în Republica Moldova, începând cu septembrie 2027. Reglementările sunt menite să sporească siguranța publică și bunăstarea animalelor, dar și alinierea la standardele europene.
Potrivit unui comunicat al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, sunt vizate rasele: Akbash Dog, Alapaha Blue Blood Bulldog, American Bandog, American Pit Bull Terrier, Bullmastiff, Bully Kutta, Campeiro Bulldog, Caucasian Shepherd Dog, Gull Dong, Wolfdog și hibrizii lup-câine. Acestea sunt considerate potențial periculoase, iar autoritățile susțin că restricțiile urmăresc prevenirea incidentelor grave și reducerea riscurilor generate de gestionarea dificilă a unor animale cu instincte agresive puternice.
„ANSA îndeamnă cetățenii să se abțină de la procurarea sau reproducerea raselor de câini menționate, astfel încât, la momentul intrării în vigoare a legii, să nu se afle în situații de conflicte cu prevederile legale”, precizează autoritățile.
Totodată, reglementările sunt aliniate principiilor europene privind protecția animalelor de companie, care pun accent pe responsabilitatea deținătorilor, prevenirea reproducerii necontrolate și echilibrul dintre bunăstarea animalelor și siguranța publică.