Forțele ruse au atacat o piață din Drujovka, regiunea Donețk, în timpul negocierilor de pace de la Abu Dhabi. Cel puțin șapte persoane au murit, iar alte 15 au fost rănite.
Anunțul a fost făcut de șeful administrației militare regionale, Vadim Filashkin: „Rușii au bombardat orașul cu proiectile cu submuniție – lovind direct piața, unde dimineața se adună mereu mulțimi de oameni”.
„Acesta este încă un act de crimă de război țintit și o dovadă în plus că toate declarațiile Rusiei despre „armistițiu” nu valorează nimic. Numărul final al victimelor acestei atacuri nu este încă stabilit”, a mai scris oficialul pe Telegram.
Victimele decedate aveau vârste între 43 și 81 de ani, iar răniții între 50 și 72 de ani.
De asemenea, Filashkin a mai precizat că au mai fost avariate o zonă industrială, trei blocuri cu mai multe etaje și trei case particulare.
Atacul asupra Drujkovkăi a avut loc în ziua în care la Abu Dhabi au început negocierile dintre Ucraina, Rusia și SUA privind posibilitatea încheierii războiului și semnării unui acord de pace.
Drujkovka este un oraș din apropierea Kramatorskului, în regiunea Donețk. În ultimele luni, acesta a fost puternic bombardat de ruși, deoarece, împreună cu Kramatorsk și Sloviansk, face parte din așa-numita „centură de fortărețe” – un sistem de orașe bine fortificate aflate sub controlul Forțelor Armate Ucrainene.






























































