Un locuitor al raionului Anenii Noi a fost reținut într-un dosar de corupție electorală în legătură cu alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Suspectul este bănuit că ar fi fost implicat în identificarea și recrutarea alegătorilor, cărora le-ar fi promis și oferit sume de bani în schimbul votului pentru un anumit partid politic.
Potrivit unui comunicat al Centrului Național Anticorupție (CNA), persoana este suspectată de implicare în distribuirea fondurilor pentru corupția electorală și finanțarea ilegală a partidelor politice.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și confiscate documente, dispozitive de stocare a informațiilor și alte probe relevante pentru dosarul penal.
Persoana reținută urmează să fie plasată în izolator, iar ancheta privind infracțiunile de finanțare ilegală a partidelor politice și corupție electorală, comise în circumstanțe agravante, este în desfășurare.



























































