Parlamentul European sprijină Parlamentul Republicii Moldova. Fiecare cluster de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană va fi coordonat de eurodeputați cu experiență, care vor lucra direct cu omologii lor de la Chișinău.
Anunțul a fost făcut pe Facebook de către Siegfried Mureșan, europarlamentar român și șef al Comisiei parlamentare de asociere UE-Moldova. Potrivit lui, mecanismul a fost convenit în urma unei întâlniri cu deputatul de la Chișinău, Marcel Spatari, în cadrul ședinței Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova.
„În calitate de co-președinți ai Comitetului Parlamentar de Asociere UE–Moldova, vom coordona clusterul „Competitivitate și creștere incluzivă””, se arată în postare.
Următoarele clustere sunt:
- Valori fundamentale;
- Piața internă;
- Agenda verde și conectivitate durabilă;
- Resurse, agricultură și coeziune;
- Relații externe.
TV8.md amintește că Republica Moldova a depus cererea de aderare la UE la scurt timp după ce trupele ruse au invadat Ucraina. În luna iunie a anului 2022, am obținut statutul de candidat la Uniunea Europeană, iar în 2023, cele 27 de state membre ale UE au dat undă verde pentru începerea negocierilor de aderare.
În iunie 2025, Parlamentul European a adoptat un raport în care laudă „angajamentul exemplar” al Republicii Moldova de a progresa în procesul de aderare la UE. În document, eurodeputații evidențiază că relațiile Moldova-UE au intrat într-o nouă etapă, în contextul în care cooperarea s-a intensificat, iar autoritățile de la Chișinău fac eforturi susținute pentru a alinia legislația națională la cea comunitară.
În decembrie 2025, Republica Moldova a primit acordul tuturor celor 27 de state membre UE pentru lansarea negocierilor tehnice pe trei clustere: statul de drept și justiția, piața internă și economia, precum și politica externă și securitatea. Deși deschiderea oficială rămâne blocată de Ungaria, Uniunea Europeană susține că a ales o cale alternativă, deschizând informal aceste capitole pentru nu bloca procesul de aderare.
În ianuarie 2026, președinta Maia Sandu a lăsat să se înțeleagă că Republica Moldova ar putea deveni monedă de schimb în jocul marilor puteri pentru influența din regiune. Potrivit oficialei, lumea este incertă și periculoasă pentru țări mici, precum este Republica Moldova. În acest context, șefa statului a precizat că aderarea la Uniunea Europeană ar fi cea mai bună soluție pentru supraviețuire.




























































