Economia Republicii Moldova a înregistrat o creștere de 2,7% a Produsului Intern Brut (PIB) în primele 11 luni ale anului 2025, iar estimările indică o creștere totală de aproximativ 3% până la finalul anului, a declarat ministrul Dezvoltării Economice. Invitat la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8, Eugeniu Osmochescu a respins ferm afirmațiile conform cărora țara ar fi într-o criză economică, numindu-le „complet populiste”.
„În 12 luni vom avea circa 3%, mai mult decât a fost prognozat de către noi, în cazul unui scenariu de bază, de către Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Uniunea Europeană. Noi am început anul 2025 cu 0,1% creștere. Am terminat cu aproape 3%. În 2025 s-a revigorat economia și în special în ultimele două trimestre, pentru că e vorba despre investiții”, a precizat Osmochescu.
Ministrul a declarat că investițiile au crescut considerabil în ultima perioadă: „Au crescut cu 22% în ultimele două trimestre. A crescut producția, ceea ce este foarte important, pentru că vorbim despre trecere la o economie de consum, la o economie de producție și inovație. Investițiile au crescut de la credibilitatea față de Republica Moldova a investitorilor, nu numai din țară”.
Totodată, acesta spune că autoritățile au îmbunătățit comunicarea cu investitorii străini și prezintă mai multe oportunități de dezvoltare. Potrivit lui Osmochescu, prima criză economică a fost în timpul pandemiei, iar apoi a fost impactul războiului din Ucraina.
„Despre Ucraina, e un factor obiectiv, geopolitic, într-adevăr, dar noi am făcut temele pentru acasă și comunicăm cu mult mai bine, inclusiv cu investitorii străini, pe care le arătăm oportunitățile, inclusiv pentru reconstrucția Ucrainei”, a precizat Eugeniu Osmochescu.
TV8.md amintește că în 2024, economia Republicii Moldova a înregistrat o creștere de doar 0,1% în 2024. Mai exact, PIB-ul a constituit 323,8 miliarde lei, cu circa 23 de miliarde mai mult decât în 2023. Unii experți economici avertizau că fără reforme serioase, Moldova riscă să rămână blocată într-o stagnare economică prelungită.
Invitat recent la „Cutia Neagră PLUS”, fostul premier Ion Sturza a declarat că Republica Moldova traversează o perioadă de echilibrare economică, iar în lunile următoare inflația se va stabiliza și se va diminua, în special datorită scăderii prețurilor la resursele energetice.
Potrivit lui Sturza, în perioada următoare ne-am putea aștepta la ieftiniri la gaz și energia electrică: „Vreau să vă liniștesc și să vă dau niște date care o să vă bucure. Inflația se va stabiliza și se va diminua, în primul rând pentru că ne așteaptă o reducere a prețurilor la resursele energetice. Gazul cred că se va ieftini cel puțin cu 7–8% până în luna mai. Prețurile la energie electrică, odată cu un acces mai facil la piața energetică, se vor stabiliza și se vor reduce. De aici inflația se va duce”.





























































