Doi schiori și-au pierdut viața, iar un al treilea este în stare critică după ce au fost surprinși, duminică dimineața, de o avalanșă în zona Courmayeur, din nordul Italiei. Cei trei schiau pe pante abrupte, în afara pârtiilor amenajate, transmite Digi24.
Avalanșa a avut loc în culoarul Vesses din provincia Valle d'Aosta, surprinzând un grup de schiori. Zona este populară printre cei care practică schiul off-piste, fiind considerată periculoasă din cauza pantei abrupte.
Echipele de salvare au găsit inițial trupul unei victime și au transportat doi schiori grav răniți la spital, unul dintre aceștia decedând la scurt timp după sosire. Supraviețuitorul, aflat în stare extrem de gravă, a fost transferat într-un spital din Torino. Printre victimele decedate se află un bărbat și o femeie.
Deși numărul exact al celor din grup nu a fost confirmat, presa locală susține că aceștia erau între trei și șase schiori, toți francezi.
Tot duminică, în provincia Trentino, o altă avalanșă a avut loc, iar o persoană a fost parțial îngropată, dar a fost salvată rapid de colegii săi, fără a necesita îngrijiri medicale.
Autoritățile au emis avertismente pentru un risc ridicat de avalanșe în regiunile alpine din cauza ninsorilor recente și a vânturilor puternice la altitudini mari.




























































