Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării discută strategii pentru implicarea activă a Republicii Moldova în reconstrucția Ucrainei. Invitat la „Cutia Neagră”, ministrul Eugeniu Osmochescu a explicat că, deși Moldova nu poate concura direct cu Polonia, țara are un potențial semnificativ în sudul Europei, în special în regiunile apropiate de Ucraina, precum Odesa.
„Noi am început să discutăm despre asta, efectiv, undeva în luna noiembrie, când am preluat mandatul, cum o facem mai bine, unde ne poziționăm noi geografic, dar și politic, în comparație cu alți vecini ai Ucrainei. Noi nu putem fi competitivi, de exemplu, cu Polonia, un alt vecin mare al Ucrainei, dar noi putem fi competitivi în sudul Europei, în special pentru reconstrucția Ucrainei, regiunea Odesa”, a declarat Osmochescu.
Ministrul a menționat că Moldova trebuie să se concentreze pe domeniile în care poate contribui semnificativ, cum ar fi transportul, logistica, sectorul ICT și infrastructura drumurilor.
Osmochescu a subliniat că, deși procesul de reconstrucție a Ucrainei este de amploare, Republica Moldova are un rol important de jucat, în special în atragerea investitorilor și susținerea acestora.
„Dacă vorbim despre reconstrucția Ucrainei, noi trebuie să ne poziționăm foarte bine pentru atragerea investițiilor în primul rând și, în al doilea, pentru relansarea Ucrainei, inclusiv din Republica Moldova, cu investiția trasă a companiilor în domeniul, în special, a infrastructurii”.
Menționăm că Uniunea Europeană și Statele Unite au schițat un plan pentru „bunăstarea” Ucrainei, destinat reconstrucției și stabilizării țării după încheierea războiului cu Rusia. Acesta i-ar oferi Ucrainei garanții financiare, pe lângă cele de securitate, dar până la finalizarea și aprobarea lui va mai dura.
Schița de 18 pagini, văzută de RFE/RL (Europa Liberă), prevede alocarea a 800 de miliarde de dolari până în 2040, din care primele 500 de miliarde ar trebui mobilizate imediat pentru lucrări de reconstrucție în primii zece ani de după război. Contribuțiile vor veni din partea Uniunii Europene, Statelor Unite și instituțiilor financiare internaționale, inclusiv Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. Suma totală va fi împărțită în trei categorii largi.
Despăgubirile pentru victime vor fi tratate separat, printr-un mecanism în care vor fi folosite activele rusești înghețate în Occident.
La o reuniune informală a țărilor Uniunii Europene, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că planul pentru „bunăstarea” Ucrainei se referă la „modul în care putem stimula prosperitatea Ucrainei în momentul în care vom ajunge la un armistițiu pașnic”. „Vorbim despre un document unic care reprezintă viziunea colectivă a ucrainenilor, americanilor și europenilor pentru viitorul postbelic al Ucrainei”, a spus Von der Leyen.
Suma de 800 de miliarde de dolari răspunde „dorinței” Ucrainei „de a identifica noi oportunități de investiții care să permită economiei să crească și să se dezvolte, să își dubleze PIB-ul, să își mărească productivitatea și să îmbunătățească semnificativ calitatea vieții ucrainenilor”, se menționează în document.
Realizarea acestui plan depinde de încheierea războiului, dar și de alte condiții. Ucraina trebuie să facă progrese rapide cu reformele pentru aderarea la Uniunea Europeană. Planul subliniază că țările Europei Centrale și de Est care au aderat în 2004 și 2007 aproape că și-au triplat economiile după aderare, iar acest model ar trebui să fie replicat și în cazul Ucrainei.
Totuși, UE va trebui să rezolve o problemă legată de aderarea Ucrainei: blocajul impus de Ungaria. Guvernul lui Viktor Orban a blocat de doi ani deschiderea negocierilor de aderare, susținând că Ucraina discriminează minoritatea maghiară de pe teritoriul său. Orban, aflat în campanie electorală înaintea alegerilor din aprilie, a declarat că „niciun parlament ungar nu va fi gata să ratifice aderarea Ucrainei la UE, nici într-o sută de ani”.
Schița pentru bunăstarea Ucrainei include și alte condiții, printre care restabilirea accesului țării la piețele financiare. Acesta presupune că băncile ucrainene să se concentreze din nou „pe creditarea întreprinderilor mici și mijlocii, stimulând astfel crearea de locuri de muncă și economia în ansamblu”.
De asemenea, Ucraina trebuie „să-și restabilească poziția în comunitatea globală a investitorilor”, ceea ce include consolidarea independenței justiției și garantarea drepturilor de proprietate.




























































