Ministrul de Externe al Estoniei, Margus Tsahkna, respinge afirmațiile potrivit cărora țara sa ar fi „cea mai vulnerabilă din Europa” în fața unui posibil atac rusesc, calificând aceste declarații drept fake news. „Desigur, dacă te uiți pe hartă, astfel de concluzii par logice”, a declarat oficialul, potrivit adevarul.ro.
Totuși, șeful diplomației estoniene susține că, în realitate, lucrurile stau diferit și că țara sa este pregătită pentru orice scenariu. Tsahkna a avertizat că, în cazul unui atac, armata estoniană nu ar rămâne în defensivă.
„În viața reală, ne consolidăm capabilitățile. NATO este mai puternic ca niciodată. Avem deja planuri de apărare, ceea ce înseamnă că nu așteptăm pasiv. Dacă Rusia ne va invada, prin rezistență activă vom duce războiul înapoi pe teritoriul agresorului”, a spus oficialul, în contextul exercițiului „Erinaceus 2025”, desfășurat în Estonia.
În același timp, ministrul consideră că adevărata provocare este capacitatea Europei de a reacționa ferm. Potrivit lui, continentul trebuie să „ia decizii, să se ridice și să devină mai puternic”.
El a criticat liderii europeni care pledează pentru reluarea dialogului cu Vladimir Putin fără un plan clar:
„Aceeași politică se aplică în Europa de zeci de ani. Rezultatul? Mai multe războaie, o Rusie și mai agresivă. Nu e momentul să trimitem emisari ai Uniunii Europene la Kremlin. Aceștia se vor întoarce slăbiți, umili și vor diminua poziția Ucrainei”.
Declarațiile vin și pe fundalul concluziilor exercițiilor NATO „Erinaceus 2025”, organizate în primăvara anului trecut în Estonia. Potrivit relatărilor, antrenamentele au scos la iveală probleme de adaptare la realitățile războiului modern, în special în contextul utilizării dronelor.
În timpul exercițiului, forțele NATO ar fi ignorat „realitatea transparentă a câmpului de luptă”: s-au deplasat fără camuflaj și și-au amplasat taberele și tehnica blindată în mod vizibil. În scenariul simulat, forțele de apărare estoniene au „distrus” jocul NATO. O echipă ucraineană formată din 10 militari, care a jucat rolul inamicului, a simulat în doar jumătate de zi distrugerea a 17 blindate și alte 30 de atacuri asupra altor ținte.




























































