„Arc al Îndrăgostiților” din Sant’Andrea, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale coastei Adriatice din Italia, s-a prăbușit în mare pe 14 februarie. Structura a cedat după mai multe zile de furtuni puternice, vânt intens și ploi abundente în regiunea Puglia.
Structura stâncoasă, aflată în localitatea Melendugno, era un reper turistic celebru în zona Salento și decor pentru nenumărate cereri în căsătorie, fotografii și cărți poștale. Autoritățile locale spun că marea agitată și precipitațiile din ultimele zile au slăbit treptat roca, până la colapsul final, relatează The Guardian.
„Este o lovitură devastatoare pentru inimă. Unul dintre cele mai faimoase obiective turistice ale litoralului nostru și ale întregii Italii a dispărut”, a declarat primarul din Melendugno, Maurizio Cisternino. Consilierul local pentru turism, Francesco Stella, a descris momentul drept „ca o înmormântare”.
Specialiștii atrag atenția că fenomenul are legătură cu intensificarea cicloanelor mediteraneene, cunoscute drept „medicane”, care devin tot mai frecvente pe fondul creșterii temperaturii apei mării. În ultimele luni, astfel de furtuni au provocat distrugeri în sudul Italiei, afectând porturi, drumuri și porțiuni întinse de litoral.
Prăbușirea arcului este considerată cea mai gravă pagubă produsă de eroziunea costieră în Salento din ultimii ani, iar autoritățile locale spun că vor căuta soluții și resurse pentru protejarea zonei rămase.




























































