Opt pescari au fost la un pas de înec în orașul Tighina, după ce, în timpul pescuitului, marginea gheții s-a crăpat, iar bărbații s-au trezit pe o bucată de gheață desprinsă, purtată de curentul râului. Unul dintre martorii oculari i-a ajutat să ajungă la mal.
Potrivit presei din regiune, patru dintre bărbați au sărit în apă și au înotat spre mal, în timp ce ceilalți au rămas pe bucata de gheață și au plutit câțiva zeci de metri pe curent.
Un martor ocular le-a aruncat firul cu mulineta și a tras bucata de gheață mai aproape de mal, de unde au reușit să iasă din apă.
La fața locului au ajuns salvatorii, care au solicitat o ambulanță pentru a verifica starea pescărilor. În prezent, viețile și sănătatea lor nu sunt în pericol.






























































