În fiecare primăvară, Postul Mare aduce cu sine nu doar reflecție și cumpătare, ci și o oportunitate de a transforma solidaritatea în sprijin real pentru cei care au cea mai mare nevoie. În acest an, CCF Moldova lansează cea de-a zecea ediție a campaniei naționale „Rostul Postului”, o inițiativă care, de un deceniu, adună oamenii împreună pentru a ajuta copiii să crească acasă, alături de familiile lor.
În perioada 23 februarie - 11 aprilie, susținătorii sunt invitați să țină post cu rost și să transforme un gest personal într-o faptă bună. Accesând restaurantul virtual www.rostulpostului.md, fiecare persoană poate dona contravaloarea unei mese sau a produselor la care renunță în timpul postului, contribuind direct la sprijinirea copiilor aflați în risc de separare de familie.
De zece ani, „Rostul Postului” demonstrează că postul nu înseamnă doar abținere, ci și grijă față de aproapele nostru. Fiecare donație oferă familiilor vulnerabile șansa de a depăși momentele dificile și de a rămâne unite.

Fondurile colectate vor susține programul de prevenire al CCF Moldova, prin care familiile aflate în dificultate primesc sprijin personalizat pentru a deveni independente și stabile. Ajutorul oferit înseamnă investiții durabile: puieți, semințe, animale sau păsări, care ajută familiile să își dezvolte gospodăriile și să își asigure propriile resurse de trai.
Anul trecut, datorită generozității susținătorilor, 431 de copii au primit sprijin direct, inclusiv prin campania „Rostul Postului”, care a contribuit la păstrarea familiilor unite și la crearea unui mediu sigur și protector pentru copii.
„Copiii noștri sunt atât de fericiți. De când avem găini, avem carne și ouă mereu, iar pentru noi e o liniște imensă să știm că nu le lipsește mâncarea. Le place mai ales carnea din borcan”, mărturisește Vera, mamă a 3 copii, familia căreia a primit 100 de pui și hrană pentru aceștia. (Istoria Verei și a lui Dan)
Realitatea arată că nevoia de solidaritate rămâne mare. Sărăcia continuă să fie una dintre principalele cauze ale separării copiilor de părinți, iar sprijinul comunității poate face diferența dintre destrămarea unei familii și șansa unui copil de a crește în siguranță, acasă.
În cei zece ani de campanie, mii de oameni au ales să transforme postul într-un act de compasiune. Campania este o invitație deschisă pentru toți cei care cred că fiecare copil merită dragoste, protecție și stabilitate familială.
„Rostul Postului” este mai mult decât o campanie - este o tradiție a binelui construită împreună cu donatorii, partenerii și comunitatea care a demonstrat, an de an, că generozitatea poate schimba destine.
CCF Moldova invită publicul larg, partenerii și susținătorii să se alăture celei de-a zecea ediții și să contribuie, printr-un gest simplu, la un viitor mai sigur pentru copii.
Ține post cu rost! Donează speranță! Ajută un copil să crească acasă, dar #niciodatasingur!































































