Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”

Gaură de peste 37 milioane de lei la Arena Chișinău: Curtea de Conturi a constatat un șir de nereguli

Arena Chișinău
23 februarie 2026, ora 18:14

Veniturile Arenei Chișinău nu acoperă nici cheltuielile. Întreprinderea de stat a înregistrat pierderi de 37,5 milioane de lei în 2024, deși capitalul social al întreprinderii este de aproape 966 de milioane de lei. Constatările apar într-un raport al Curții de Conturi, examinat astăzi în ședință publică. Arena nu are nici măcar un sistem de evidență a spectatorilor. Administratorul Sergiu Stanciu recunoaște că există probleme, dar promite că vor fi rezolvate.

Partenerul privat a fost selectat fără concurență reală, la concurs fiind depusă o singură ofertă, iar procedura nu a fost anulată. De asemenea, contractul de parteneriat public-privat nu ar fi conținut clauze suficient de clare privind repartizarea riscurilor, etapele de realizare, mecanismul de monitorizare și procedura de transfer sau restituire a bunurilor către stat.

Curtea de Conturi a constatat că comisiile responsabile s-au întrunit rar sau deloc, iar recepția finală a lucrărilor nu a fost realizată până în prezent, din cauza lipsei documentației complete și a zecilor de obiecții tehnice.

Raportul mai arată că au fost acordate stimulente salariale fără acte administrative obligatorii, iar în unele cazuri salariile stabilite au contravenit prevederilor legale.

Totodată, Arena nu dispune în prezent de un sistem electronic complet de monitorizare a numărului de participanți, deși sala principală are o capacitate de peste 5.000 de locuri. Lipsa unui mecanism tehnic funcțional face dificilă verificarea respectării limitei maxime admise și a trasabilității biletelor. 

Administratorul complexului, Sergiu Stanciu, a menționat că până în luna iulie este planificată digitalizarea accesului, inclusiv implementarea unui sistem video inteligent pentru numărarea persoanelor și monitorizarea fluxurilor, în vederea asigurării trasabilității biletelor, creșterii transparenței și sporirii siguranței la evenimente.

„Ținând cont că Complexul Arena Națională este un obiectiv nou în piața Republicii Moldova și este cel mai mare complex cultural, artistic, sportiv din Moldova, evident că în această perioadă noi am scos la iveala anumite chestiuni de piață care trebuie să fie reglementate în parcursul activității.

Sunt niște constatări pertinente și noi oarecum în această perioadă ne-am conformat parțial, dar urmează să ne conformăm, astfel încât activitatea Complexului Arena Națională să fie în strictă conformitate cu legislația în vigoare”, a declarat Sergiu Stanciu. 

TV8.md amintește că proiectul Chișinău Arena a fost lansat de fostul lider PD, Vladimir Plahotniuc, în 2018. Inițial, proiectul a costat circa 43 de milioane de euro. Ulterior, pentru că edificiul nu se putea conecta la rețelele inginerești existente, Guvernul a decis să aloce pentru asta încă 1,5 milioane de euro. Suma întreagă, de 44,5 milioane de euro, urmează să fie întoarsă, treptat, din bugetul de stat partenerului privat din Turcia.

Graficul privind evoluția financiară a arenei arată o pierdere constantă între 2019 și 2021, urmată de un an profitabil în 2022 (+17,8 milioane de lei). 2023 a adus o cădere drastică, cu pierderi de peste 20 de milioane de lei, iar în 2024, arena a intrat și mai mult pe minus.

Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Record la benzină și motorină: Cum se formează prețul carburanților în Moldova
/INFOGRAFIC/ Record la benzină și motorină: Cum se formează prețul carburanților în Moldova
Vară în plină toamnă: Un dom de căldură ar putea aduce până la +40°C în Europa
Vară în plină toamnă: Un dom de căldură ar putea aduce până la +40°C în Europa
/VIDEO/ AMPRENTE: Tragedia de la Măgdăcești. Cine trebuia să intervină?
/VIDEO/ AMPRENTE: Tragedia de la Măgdăcești. Cine trebuia să intervină?
Adolescentă de 16 ani, dată dispărută în Chișinău: A închis telefonul poliției
Adolescentă de 16 ani, dată dispărută în Chișinău: A închis telefonul poliției

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente