Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a transmis un mesaj de apreciere și recunoștință față de poporul ucrainean, la patru ani de la izbucnirea războiului din țara vecină. Șefa statului a subliniat importanța unei păci juste și a reafirmat sprijinul țării noastre pentru Ucraina.
„În zorii unei zile care a schimbat istoria, Ucraina a ales să reziste. Și a rămas în picioare. Dârzenia poporului ucrainean este o lumină pentru întreaga lume liberă. Ne înclinăm în fața memoriei celor care și-au pierdut viața în cei patru ani de război. Împărtășim durerea celor care au pierdut pe cineva drag. Purtăm în amintire suferința celor care au fost răniți sau au fugit din calea armelor. Nu uităm chinul prizonierilor de război torturați și umiliți în captivitate”, a scris Maia Sandu.
Președinta a transmis un mesaj de recunoștință ucrainenilor „pentru că au apărat pacea și libertatea noastră și a întregii Europe”.
























