Turiștii care ajung în Barcelona ar putea scoate mai mulți bani din buzunar pentru cazare. Orașul a majorat taxa turistică la unul dintre cele mai ridicate niveluri din Europa, în încercarea de a limita fluxul de vizitatori și de a finanța locuințe accesibile pentru localnici, potrivit Reuters.
Parlamentul regional al Cataloniei a aprobat o lege prin care, din aprilie, taxa pentru hotelurile din Barcelona se dublează. Astfel, suma va ajunge la un maxim cuprins între 10 și 15 euro pe noapte, față de 5-7,5 euro în prezent, în funcție de categoria unității de cazare.
Concret, un cuplu care petrece două nopți la un hotel de patru stele ar putea plăti cu aproximativ 45 de euro mai mult, deoarece autoritățile locale pot percepe până la 11,4 euro pe noapte pentru fiecare persoană. În cazul hotelurilor de cinci stele, taxa poate ajunge la 15 euro pe noapte, iar pasagerii de croazieră vor continua să achite în jur de 6 euro.
Potrivit noii legi, un sfert din veniturile colectate din această taxă va fi direcționat către soluționarea crizei locuințelor. Autoritățile susțin că măsura vine pe fondul nemulțumirilor tot mai puternice ale localnicilor, care acuză că turismul excesiv contribuie la creșterea prețurilor la chirii, pe măsură ce tot mai multe apartamente sunt transformate în locuințe pentru închiriere pe termen scurt.
De altfel, Barcelona a anunțat că intenționează să interzică complet închirierile turistice pe termen scurt până în 2028. Până atunci, turiștii care aleg astfel de cazări vor plăti o taxă de până la 12,5 euro pe noapte, comparativ cu 6,25 euro în prezent.
Reprezentanții industriei hoteliere privesc însă cu îngrijorare măsura. Ei spun că dublarea bruscă a taxei ar putea avea efecte negative și contestă faptul că autoritățile au respins varianta unei majorări treptate, care ar fi permis evaluarea impactului.
„Într-o zi vor omorî gâsca ce face ouăle de aur”, a declarat Manel Casals, directorul general al asociației hotelierilor din Barcelona.




























































