Mesajele Kremlinului încearcă să transforme războiul într-o reacție inevitabilă. Însă, în timp ce declara că nu are alternativă, Moscova masa trupe la granița Ucrainei și participa formal la mecanisme diplomatice internaționale. Au fost oare epuizate toate opțiunile diplomatice? A fost războiul inevitabil sau pregătit?
„Nouă nu ne-au lăsat nici o altă metodă prin care să apărăm Rusia.”
„Tot ce se întâmplă acum este o măsură indispensabilă. Pur și simplu nu ne-au lăsat nici o șansă să reacționăm altfel.”
„Nu ne-au lăsat de ales. Pur și simplu nu am avut o altă alegere.”
„Nu noi am început acest război în 2022!”
„Am fost forțați.” „Nu am avut de ales.” Fraze scurte, atent calibrate și repetate de 4 ani de către Vladimir Putin pentru justifica invazia și a muta responsabilitatea declanșării războiului din Ucraina în altă parte.
Însă realitatea arată că diplomația nu fusese epuizată înainte de invazia pe scară largă din 2022. Până atunci, existau multiple canale diplomatice active: dialoguri directe între Moscova și Kiev, acordurile de la Minsk, formatul Normandia și platforme internaționale precum ONU și OSCE.
„Ucraina a jucat un rol prin care și-a apărat suveranitate și integritatea și interesele pe arena internațională și nu a negat utilitatea jocului diplomatic, ci din contra, a participat la acest efort și anume Federația Rusă a fost cea care a declanșat această invazie”, a explicat pentru „Alo TV8”, expertul asociat în politică externă și comunicare strategică, IPRE, Daniel Vodă.
Pe lângă dialogurile la nivel înalt, în Ucraina activa și o misiune de monitorizare a OSCE, care documenta încălcările și urmărea îndeaproape evoluția situației din Donbas. Cei 680 de observatori proveneau din 43 de state, inclusiv 25 din Rusia și 4 din Belarus. Concluziile lor indicau că războiul din Donbas devine tot mai înghețat.
Chiar dacă Rusia susținea indirect acest punct de vedere, prin faptul că era parte a acestor mecanisme, Moscova a continuat să caute noi pretexte pentru a-și justifica acțiunile.
„După ce am fost mințiți și nu a fost respectate acordurile de la Minsk, am fost nevoiți să folosim forța militară pentru a încheia războiul pe care l-a început regimul de la Kiev cu ajutorul statelor vestice”, susținea Vladimir Putin.
Acordurile de la Minsk urmăreau doar reducerea escaladării conflictului, fără a limita capacitățile militare ale părților. Modernizarea armatei ucrainene a fost o reacție firească la anexarea ilegală a Crimeei și la separatismul din estul țării. În 2021, potrivit Global Firepower, Ucraina se afla pe locul 25 în lume, departe de poziția a doua a Rusiei. Abia după 2022, în etape, forțele ucrainene au fost dotate cu arme moderne, precum lansatoare HIMARS, tancuri Leopard și avioane F 16.
„Noi nu putem constata că Ucraina a fost înarmată și a avut loc o militarizare a regiunii. A fost o abordare firească din partea statului ucrainean de a-și fortifica capacitățile de apărare, dar sunt două lucruri distincte: o politică internă care vizează modernizarea sectorului de apărare și acordurile de la Minsk care explicit nu aveau această prevede”, a menționat Daniel Vodă.
Disponibilitatea de negociere a lui Vladimir Putin s-a văzut în 2021, când a început să concentreze trupe la hotar cu țara vecina. Până în decembrie, forțele rusești masate erau suficiente pentru un război fulger. Aceste acțiuni demonstrază încă odată că discursul official și faptele Moscovei sunt diametral opuse.
„Federația Rusă a fost ceea care a abandonat diplomația din start. Nu a fost un proces care să țină de alți actori și a fost o decizie a acestui stat, de a abandona diplomație, de a abadona discuțiile și comunicarea organizată cu Ucraina prin canalele existente. Vreau să reamintesc că Federația Rusă nu a retras trupele, a susținut separatismul și nu dorit să comunice inclusiv cu Ucraina pe platforme multilaterale, unde astfel de subiecte pot fi analizate”, a punctat expertul.
Când vecinul ignoră diplomația, sprijină separatismul și își concentrează trupele la graniță, devine clar că nu urmărește dialog, ci încearcă să-și impună voința, mizând pe superioritatea și siguranța pe care i le oferă forța militară.
