Abu Dhabi a emis o dispoziție oficială către hoteluri, cerând prelungirea sejururilor pentru turiștii care nu pot părăsi țara. Măsura vine în contextul perturbărilor de călătorie provocate de recentele atacuri cu rachete și drone lansate de Iran, scrie presa locală.
Potrivit documentului, confirmat de autorități, hotelurile sunt rugate să găzduiască în continuare oaspeții ale căror rezervări au expirat, dar care nu pot călători din motive independente de voința lor. Toate costurile suplimentare generate de aceste prelungiri vor fi acoperite integral de autoritățile din Abu Dhabi.
Dispozișia le cere hotelierilor să transmită facturile aferente către departament pentru procesare. De asemenea, sunt puse la dispoziție datele de contact ale Echipei pentru Continuitatea Activității, pentru eventuale clarificări.
Autoritățile din Abu Dhabi susțin că măsura are scopul de a asigura siguranța și confortul turiștilor, precum și continuitatea serviciilor turistice în întregul emirat.
































































