externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1468: Atac masiv, stare de urgență și moarte misterioasă. Rusia se teme că ar putea fi ținta lui Trump

02 martie 2026, ora 16:59

În ziua 1468 de război, un terminal petrolier din Novorossiisk a fost lovit de drone ucrainene care au provocat mai multe incendii. Mai multe locuințe și trei grădinițe au fost avariate, iar în orașul din sudul Rusiei a fost declarată starea de urgență. Pe de altă parte, atacurile Moscovei s-au soldat cu victime în Ucraina. Între timp, acoliții lui Vladimir Putin cer ca Rusia să se alăture războiului din Iran cu „toate mijloacele posibile”, pe fondul temerii că Moscova ar putea fi următoarea țintă a lui Donald Trump.

Rusia va accepta garanțiile de securitate ale SUA pentru Ucraina, susține șeful Biroului prezidențial ucrainean, Kirilo Budanov. Pe de altă parte, Rusia ia în calcul retragerea din negocierile de pace cu Ucraina, pe fondul blocajului privind concesiile teritoriale, relatează Bloomberg, citând surse apropiate discuțiilor. Președintele Volodimir Zelenski a declarat că speră ca războiul din Orientul Mijlociu să nu afecteze discuţiile tripartite Ucraina-Rusia-SUA care vor avea loc între 5 şi 8 martie. Totodată, în Rusia continuă seria de decese misterioase ale unor personaje cunoscute: cadavrul unui om de afaceri, care s-ar fi sinucis, a fost găsit într-un hotel din Moscova. 

UPDATE O extindere a conflictului din Orientul Mijlociu ar putea provoca cea mai gravă perturbare a pieţei de gaze de la invazia rusească în Ucraina, care a dat peste cap comerţul global în urmă cu patru ani, transmite Bloomberg.

UPDATE Alexandr Dughin avertizează că Rusia ar putea urma scenariul Iranului după eliminarea liderului suprem Ali Khamenei. Ideologul „lumii ruse” spune că Vladimir Putin ar putea fi următoarea țintă a lui Donald trump și cere militarizare totală și mobilizare imediată. Într-o serie de mesaje publicate pe rețelele de socializare, Dughin a descris situația drept una critică pentru Kremlin. „Clopotul final a sunat pentru Rusia”, a scris acesta, sugerând că strategia de a crea impresia unei stabilități interne s-a epuizat. „Cred că strategia de a crea impresia că totul este bine în Rusia și că viața continuă în pace s-a epuizat. Următorii suntem noi”, a adăugat el, potrivit Adevărul. Ideologul rus a legat direct soarta Moscovei de evoluțiile din Iran.

UPDATE Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat luni că speră în continuare că discuţiile tripartite Ucraina-Rusia-SUA vor avea loc între 5 şi 8 martie, în pofida războiului în Orientul Mijlociu care provoacă temeri Kievului în legătură cu un potenţial impact asupra livrărilor de sisteme de apărare antiaeriană, potrivit AFP, conform Agerpres. "Nu putem confirma astăzi că reuniunea va avea loc la Abu Dhabi, dar nimeni nu a anulat-o. Întâlnirea ar trebui să aibă loc", a spus Zelenski în cadrul unei conferinţe de presă.

UPDATE Temerile legate de o posibilă escaladare a conflictului global cresc, după ce apropiați ai președintelui rus Vladimir Putin au cerut ca Rusia să sprijine Iranul „prin toate mijloacele posibile” în confruntarea cu Statele Unite. Declarațiile vin pe fondul îngrijorărilor exprimate la Moscova că Rusia ar putea deveni următoarea țintă a președintelui american Donald Trump, scrie The Sun. Figuri dure din cercurile de putere de la Kremlin fac apel la crearea unei „coaliții militare” autoritare pentru a sprijini Teheranul, avertizând că Statele Unite vor „înlătura pe toată lumea pe rând” dacă Rusia nu intervine.

UPDATE Ambasada Rusiei la Așgabat a anunțat luni că rușii care nu pot părăsi Iranul ar putea pleca prin Turkmenistan, o fostă republică sovietică din Asia Centrală care împarte o frontieră de 1.148 de kilometri cu nord-estul Iranului, relatează Reuters.

UPDATE Iranul are în plan atragerea statelor europene în război, acuză ambasadorul Israelului în Germania, Ron Prosor. Atacul cu dronă asupra unei baze aeriene britanice din Cipru reprezintă un semnal în acest sens, potrivit diplomatului.

UPDATE Curtea Supremă a Rusiei a calificat luni Comitetul anti-război din Rusia (CAR) al opozantului în exil Mihail Hodorkovski drept organizaţie "teroristă", interzicându-i activităţile în Federaţia Rusă pe fondul represiunii declanşate de Kremlin împotriva vocilor disidente, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

UPDATE O dronă rusească a lovit luni un tren de navetiști în regiunea Dnipropetrovsk, din centrul Ucrainei, ucigând o persoană și rănind șapte persoane, a anunțat viceprim-ministrul Oleksii Kuleba într-o postare pe platforma de mesagerie Telegram. Oficialii regionali au declarat că doi copii se numără printre cei răniți în atac, scrie Rador.

UPDATE Premierul britanic Keir Starmer a anunțat duminică, 1 martie, o decizie cu miză majoră de securitate: Regatul Unit va aduce „experți din Ucraina” pentru a sprijini statele din Golf în interceptarea dronelor iraniene, în contextul escaladării tensiunilor dintre Iran, SUA și Israel.

UPDATE Într-un discurs video, difuzat seara trecută, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că „situația din Orientul Mijlociu arată cât de dificil este să asiguri o protecție în proporție de 100%, împotriva rachetelor și dronelor Shahed“. Potrivit oficialului, Ucraina este gata să împărtășească experiența pe care a dobândit-o în domeniul apărării, în cei patru ani de război, și să ajute națiunile care au ajutat-o. Potrivit Ukrinform, acest lucru a fost afirmat într-un discurs video publicat pe conturile de social media ale președintelui.

UPDATE Președintele rus și-a exprimat condoleanțele pentru moartea liderului suprem al Iranului, ucis în urma loviturilor americane, în timp ce Moscova a sugerat posibile atacuri de represalii asupra Europei. Vladimir Putin este furios pe SUA după ce trupele americane s-au alăturat Israelului într-o serie de lovituri asupra Iranului, scrie Mirror.co.uk. Între timp, s-a confirmat că Operațiunea „Epic Fury” l-a ucis pe liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei. Iranul a ripostat vizând baze aeriene americane din Orientul Mijlociu, lansând rachete spre Dubai, Kuweit și Bahrain.

UPDATE Întrebat în iunie anul trecut despre reacția Kremlinului în cazul eliminării ghidului suprem iranian Ali Khamenei, liderul rus Vladimir Putin nu a vrut să dea un răspuns. Pe atunci scenariul era ipotetic. Israelul și Statele Unite tocmai atacaseră Iranul în încercarea de a distruge programul său nuclear și conducerea regimului de la Teheran, comentează The Moscow Times. „Nici măcar nu vreau să discut despre această posibilitate. Nu vreau”, a declarat Vladimir Putin în cadrul Forumului Economic de la Sankt Petersburg.

UPDATE Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a condamnat SUA pentru atacurile asupra Iranului, coordonate cu Israelul, pe care le califică drept o „agresiune directă”. „Pot spune doar că suntem în contact constant cu conducerea iraniană și discutăm situația din această țară. În același timp, continuăm dialogul cu conducerea statelor afectate de conflict, inclusiv cu statele din Golful Persic”, a declarat luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, citat de Reuters. Vladimir Putin și-a exprimat disponibilitatea de a contribui la stabilizarea situației generale din Orientul Mijlociu.

UPDATE Kremlinul a exclus luni ca grupul BRICS, care grupează ţări precum Iran, Rusia şi China, să vină în ajutor Republicii islamice în războiul cu SUA şi Israel, relatează EFE, potrivit Agerpres.

UPDATE Aproximativ 70% dintre ucraineni nu cred că negocierile în curs dintre Ucraina, SUA și Rusia vor duce la o pace durabilă, potrivit unui sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie din Kiev (KIIS), care a fost publicat luni și citat de Kyiv Independent. 

UPDATE La 34 de ani de la Războiul de pe Nistru, președinta Maia Sandu a cerut repetat retragerea trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova. Șefa statului a declarat că țara noastră trăiește „un veritabil război cognitiv” și a subliniat că „apărarea memoriei trebuie să fie parte a apărării naționale”, în contextul în care pacea și libertatea sunt din nou amenințate. Declarațiile au fost făcute la monumentul „Maica Îndurerată”, în cadrul Zilei Memoriei și Recunoștinței.

UPDATE Seria de decese misterioase ale unor personaje importante din Rusia continuă. Cadavrul omului de afaceri Umar Jabrailov a fost găsit într-un hotel din Moscova. Aparent, acesta s-a sinucis, iar publicațiile rusești pro-guvernamentale citate de Nexta relatează că un pistol a fost găsit în apropierea cadavrului. Fost senator, Jabrailov era cunoscut ca om de afaceri, precum și ca filantrop și om din înalta societate. El avea o relație cu prezentatoarea TV Xenia Sobceak și era menționat în dosarele Epstein.

UPDATE Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat că în timpul nopții au fost respinse 172 de drone ucrainene, dintre care 67 deasupra Mării Negre și 66 în regiunea Krasnodar, unde se află Novorossisk. Numai că, potrivit Nexta, o rachetă a apărării aeriene ruse a lovit un bloc din oraș.

UPDATE Forțele ruse au lansat 94 de drone începând de duminică seară. 84 de drone au fost neutralizate în nordul, sudul și estul Ucrainei. 10 drone au lovit, însă, în patru locuri, au transmis Forțele Aeriene ale Ucrainei.

UPDATE Două fete de 9 și 15 ani au fost rănite într-un atac asupra localității Komîshuvakha din regiunea Zaporojie, a anunțat guvernatorul regional Ivan Fedorov. O casă a fost distrusă, iar clădirile învecinate au fost avariate de suflul exploziei. Iar șeful administrației militare a orașului Odesa, Serhiî Lîsak, a anunțat dimineață că un bloc a fost lovit în timpul atacului de dimineață. "În acest moment, nu există informații despre victime", a transmis oficialul, potrivit Spotmedia.

UPDATE O femeie a fost ucisă după ce o dronă rusească a lovit noaptea trecută o casă dintr-un sat din regiunea Cernigău. O instalație energetică din raionul Semenivska a fost, de asemenea, vizată de drone. Viaceslav Ceaus, șeful administrației militare regionale, a anunțat că forțele ruse au atacat regiunea de 40 de ori în ultima zi, fiind raportate 67 de explozii, potrivit Spotmedia.

UPDATE Cinci persoane au fost rănite și 20 de clădiri au fost avariate, în urma unui atac ucrainean cu drone, desfășurat în timpul nopții, au anunțat autoritățile locale. Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Andrei Kravcenko, citat de Reuters. Oficialul a publicat pe rețele de socializare imagini cu daunele provocate de atac. Potrivit edilului din Novorossisk, opt blocuri de locuințe, nouă case și trei grădinițe au fost avariate de valul de drone ucrainene. Guvernatorul regiunii Krasnodar, Veniamin Kondratiev, a anunțat că în Novorossisk a declarat stare de urgență. "Toată noaptea, armata noastră a respins un atac masiv cu drone ucrainene. Cel mai puternic atac a lovit Novorossiisk, unde a fost declarată stare de urgență", se arată în mesajul lui Kondratiev. Acesta nu a menționat terminalul, dar canalul de Telegram Astra citat de Kiev Independent a relatat că obiectivul a fost lovit și au izbucnit mai multe incendii, scrie Spotmedia.

UPDATE Rusia a lansat în zori un atac masiv cu drone asupra orașului Krivoi Rog (regiunea Dnipropetrovsk), orașul natal al președintelui Volodimir Zelenski, avariind infrastructura și provocând incendii în mai multe regiuni. Sediul unei companii a fost avariat, iar pompierii au intervenit pentru a stinge incendiile. Din primele informații reiese că nu s-au înregistrat victime. Potrivit autorităților locale citate de Kiev Post, rușii au atacat și Apostolove, avariind o companie de transport. În localitatea Pokrovska, din raionul Sînelnîkove, două case au fost distruse, iar patru avariate. Un bărbat a fost ucis, trupul său fiind scos de sub dărâmături de echipele de salvatori, potrivit Spotmedia.

UPDATE Șeful Direcției Principale de Informații Militare a Ucrainei, Kirilo Budanov, susține că Moscova ar fi transmis, în cadrul unor discuții recente, că este pregătită să accepte garanțiile de securitate pentru Ucraina propuse de Statele Unite – o afirmație care, dacă se confirmă, ar marca o schimbare semnificativă de ton în ecuația diplomatică a războiului, scrie Adevărul. Declarația a fost făcută în timpul maratonului televizat național din Ucraina, unde Budanov a afirmat că partea rusă „a spus direct” că va accepta garanțiile americane, „neavând alternativă”.

UPDATE Livrarea de arme din Rusia către Iran nu numai că va continua, dar ar putea crește semnificativ dacă Rusia va avea oportunitatea, avertizează jurnalistul Nikita Smagin într-o analiză publicată de Carnegie Endowment for International Peace. În timp ce Statele Unite și Israelul au declanșat o nouă intervenție militară împotriva Iranului, Rusia își mărește livrările de arme către națiunea islamică izolată – în ciuda propriului război în curs cu Ucraina, scrie Gândul. „În ciuda creșterii cooperării în domeniul tehnologiei militare, este încă puțin probabil ca aceste transporturi de arme să poată proteja Iranul de atacurile aeriene americane sau israeliene. Mult mai probabil este ca armele rusești să continue să fie folosite de Iran pentru a suprima protestele”, avertizează Nikita Smagin.

UPDATE Vladimir Putin și-ar fi vândut palatul de la Marea Neagră la prețul unei mașini vechi. Cel puțin asta susține Fundația Rusă Anticorupție (FBK), organizație fondată de opozantul rus Alexei Navalnîi. Într-o nouă investigație, echipa lui Navalnîi afirmă că reședința de lux de lângă Gelendjik ar fi fost transferată către oligarhul rus Arkadi Rotenberg pentru 800.000 de ruble - aproximativ 180.000 de lei.

Primul mesaj oficial de la Chișinău. Mihai Popșoi condamnă atacurile Iranului: „Facem apel la reținere”
Primul mesaj oficial de la Chișinău. Mihai Popșoi condamnă atacurile Iranului: „Facem apel la reținere”
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Trei zile până la vacanța de primăvară 2026: Cât se vor odihni elevii din Moldova
Trei zile până la vacanța de primăvară 2026: Cât se vor odihni elevii din Moldova
/INFOGRAFIC/ TV8.md, lider absolut în topul credibilității presei online din Republica Moldova
/INFOGRAFIC/ TV8.md, lider absolut în topul credibilității presei online din Republica Moldova
/VIDEO/ Campania de împădurire trece Prutul în 2026: Moldova și România vor planta împreună pe 14 martie
/VIDEO/ Campania de împădurire trece Prutul în 2026: Moldova și România vor planta împreună pe 14 martie

„Îi lovim copleșitor și fără remușcări”: Șeful Pentagonului anunță scopul intervenției militare a SUA din Iran

missing
02 martie 2026, ora 16:30

La scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a declarat că intervenția militară americană ar putea permite protestatarilor iranieni să răstoarne regimul de la Teheran, Pentagonul vine cu o precizare importantă. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a afirmat că atacurile asupra Iranului nu au ca obiectiv schimbarea regimului, ci distrugerea unor ținte militare strategice. 

„Nu este vorba de un așa-numit război pentru schimbarea regimului, dar regimul s-a schimbat cu siguranță, iar lumea este mai bună acum”, a spus Hegseth, potrivit HotNews.

Șeful Pentagonului a dat asigurări că operațiunile militare împotriva Iranului nu vor duce la un „război fără sfârșit” și că scopul intervenției militare este distrugerea rachetelor, marinei și a altor infrastructuri de securitate ale Teheranului.

„Nu va fi ca în Irak. Generația noastră știe mai bine, la fel și acest președinte. El a calificat ultimii 20 de ani de războaie pentru reconstrucția națională drept o prostie, și are dreptate. Îi lovim chirurgical, copleșitor și fără remușcări”, a declarat Hegseth. 

El a refuzat însă să ofere un calendar pentru finalul războiului, afirmând că președintele Donald Trump este cel care va decide durata campaniei militare. Secretarul a susținut, de asemenea, că SUA nu au început războiul, afirmând că Iranul a lansat atacuri timp de decenii într-un „război unilateral împotriva Americii”.

„Nu noi am început acest război, dar sub președinția lui Trump, noi îl încheiem”, a adăugat Hegseth.

„Ne așteptăm la pierderi suplimentare”

Șeful Statului Major american, generalul Dan Caine, a declarat și el că războiul nu va consta într-o „operațiune unică, de o singură noapte” și a adăugat că americanii ar trebui se aștepte la mai multe victime în rândul militarilor SUA.

„Obiectivele militare care au fost încredințate CENTCOM și Forței Comune au nevoie de ceva timp pentru a fi atinse și, în unele cazuri, vor fi dificile și vor necesita eforturi susținute. Ne așteptăm la pierderi suplimentare și, ca întotdeauna, vom depune eforturi pentru a minimiza pierderile americane. Ne așteptăm la pierderi suplimentare și, ca întotdeauna, vom depune eforturi pentru a minimiza pierderile americane”, a menționat generalul.

Avertismentul a fost lansat după ce comandamentul central a anunțat că patru militari americani au fost uciși de când SUA și Israelul au lovit ținte din Iran în weekend.

Trump i-a îndemnat pe iranieni să schimbe regimul: „America vă susține”

Într-un mesaj video postat în momentul lansării atacurilor, sâmbătă dimineață, Trump îi îndemnase pe iranieni să schimbe regimul și să-și revendice țara, asigurând că SUA îi susține.

„Către marele și mândrul popor iranian, vă spun în această seară că ora libertății voastre a sosit. Rămâneți la adăpost. Nu ieșiți din case. Afară este foarte periculos. Bombele vor cădea peste tot. Când vom termina, preluați controlul asupra guvernului vostru. Va fi al vostru. Aceasta va fi probabil singura voastră șansă pentru generații întregi. De mulți ani, ați cerut ajutorul Americii. Dar nu l-ați primit niciodată. Niciun președinte nu a fost dispus să facă ceea ce eu sunt dispus să fac în această seară. Acum aveți un președinte care vă oferă ceea ce doriți.

Așadar, să vedem cum veți reacționa. America vă susține cu o forță copleșitoare și devastatoare. Acum este momentul să preluați controlul asupra destinului și să dați frâu liber viitorului prosper și glorios care este la îndemâna voastră. Acesta este momentul pentru acțiune. Nu-l lăsați să treacă”, declarat Donald Trump.

Nicanor Ciochină va sta 7 ani la închisoare pentru accidentarea mortală a adolescentului de la Boldurești. Mama băiatului a izbucnit în lacrimi în momentul în care magistrații au pronunțat sentința. /Primărița din Durlești, viceprimarul și încă 6 persoane au fost reținute de CNA în urma unui val de percheziții desfășurate în această dimineață. Toți sunt vizați într-un dosar de escrocherie cu terenuri publice. /Fostul prim-vicepremier și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost găsit mort în locuința sa din Caragaș, raionul Slobozia. Anchetatorii din stânga Nistrului examinează versiunea unui jaf soldat cu omor.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Cercetarea judecătorească în dosarul în care Vlad Plahotniuc este învinuit de furtul miliardului s-a încheiat cu citirea declarațiilor martorului secret, care a descris tranzacții și achiziții atribuite oligarhului, în valoare de sute de milioane de euro. /După aproape un an de blocaj, vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri a discutat, astăzi, la Tiraspol cu așa numitul ministru de externe al administrației separatiste. /Rușii au lansat, noaptea trecută, un atac masiv cu drone și rachete asupra mai multor regiuni din Ucraina. Zeci de civili din Harkov, Kiev și Krivoi Rog au fost răniți, între care și copii.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Moldsilva - în vizorul autorităților. În timp ce ministerul Mediului anunță ca a descoperit defrișări ilegale la Ghidighici și a demis mai mulți șefi de ocoale silvice, CNA anchetează, în paralel, delapidarea fondurilor pentru împăduriri la Iargara. /Start reparației străzilor din capitală. Primăria anunță că a început lucrările, iar primele, vor fi cârpite, craterele de pe arterele principale. Între timp, vulcanizările abia de fac față numărului mare de mașini avariate. /Imagini apocaliptice în estul Braziliei unde sunt cel puțin 32 de morți și 40 de oameni dispăruți. Regiunea este puternic afectată de inundații masive, provocate de ploile torențiale.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Astăzi se împlinesc patru ani de când, în dimineața de 24 februarie 2022, Ucraina s-a trezit în sunet de explozii. În câteva minute, milioane de oameni au înțeles că viața lor se schimbase pentru totdeauna. /O lume întreagă și-a arătat solidaritatea cu Ucraina. Drapelul țării vecine a fost arborat în mai multe state europene, inclusiv la instituțiile UE din Bruxelles. Lideri internaționali, printre care conducerea Republicii Moldova, au transmis mesaje de sprijin și au apreciat efortul Ucrainei de a menține pacea în Europa. /Când invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina a ajuns la 1.418 zile, luna trecută, a egalat durata campaniei prin care Moscova a învins Germania nazistă în al Doilea Război Mondial.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost audiat astăzi pentru prima dată în dosarul fraudei bancare. Ex-liderul democrat s-a plâns că procesul se desfășoară cu încălcări și a declarat că dosarul i-ar fi fost fabricat la comandă. /5 persoane au fost reținute în urma a 40 de percheziții desfășurate în mai multe primării și la un operator economic, într-un dosar ce vizează delapidarea fondurilor naționale și europene destinate infrastructurii. /Cel puțin două persoane au murit și trei au fost rănite în urma unui atac cu drone rusești în Regiunea Odesa. Atacuri au fost raportate și în Regiunea Dnipropetrovsk.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Oamenii legii anunță că in urma perchezițiilor desfășurate ieri în cazul pregătirii asasinatelor mai multor persoane publice din Ucraina, au fost reținuți 11 suspecți, atât în țara vecină cât și în Moldova. 3 dintre aceștia au fost plasați azi în arest. /Premierul Alexandru Munteanu anunță un nou termen pentru darea în exploatare a liniei electrice Vulcănești - Chișinău. Potrivit lui, aceasta va deveni funcțională nu în martie, cum spunea Maia Sandu, ci în luna mai. /Ambasada Republicii Moldova din Iran avertizează cetățenii să evite călătoriile în statul islamic și să părăsească țara pe rute sigure, pe fondul riscurilor de securitate crescute.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Percheziții de amploare în Republica Moldova într-un caz ce vizează planuri ale serviciilor ruse de a lichida persoane publice din Ucraina. /Alertă sanitară. A fost întregistrat primul caz de variola maimuței în Republica Moldova. ANSP a demarat ancheta epidemiologică. /Oamenii legii anunță că au deconspirat o schemă de evaziune fiscală de peste 7 milioane de lei în domeniul construcțiilor, arhitecturii și design-ului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Codul portocaliu de ninsori și viscol, intrat în vigoare aseară, a lăsat fără lumină mii de gospodării din sudul țării. A fost sistată circulația camioanelor pe mai multe șosele, iar zeci de autospeciale au fost antrenate la deszăpezirea drumurilor. .Nu există premise pentru scumpirea curentului electric, a declarat azi ministrul Energiei, la două zile după ce Premier Energy și FEE Nord a cerut majorarea tarifelor. .Negocierile de pace Rusia–Ucraina de la Geneva se încheie fără progrese, în timp ce atacurile aeriene rusești continuă. Liderul de la Kiev acuză Rusia că amână în mod deliberat progresul către un acord care să pună capăt războiului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost adus forțat la Curtea Supremă de Justiție în dosarul „Kuliok”, dar a refuzat să dea declarații. La ședință a venit și Igor Dodon, însă cei doi nu s-au intersectat. /Locuitorii a câteva sate din raionul Soroca au avut parte de o dimineață de coșmar. O bubuitură puternică i-a băgat în sperieți. /Incendiu devastator în orașul Sîngerei. O casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări, iar proprietarul a ajuns la spital în stare gravă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se cere scumpirea luminei. Distribuitorii au solicitat autorităților să aprobe tarife majorate. Ce argumente se invocă și ce spun oamenii, vedeți imediat. /Iarna nu cedează! Mâine seară intră în vigoare un cod portocaliu de ninsori, lapoviță și vânt. Avertizarea este valabilă pe 80 la sută din teritoriul țării. /Şefa diplomaţiei europene declară statele UE nu sunt pregătite să ofere Ucrainei o dată concretă pentru aderarea la blocul comunitar, iar președintele Letoniei spune că nu ar fi corect ca Ucraina să adere înainte Republicii Moldova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Poliția a cedat, iar enoriașii au reușit să intre aseară în biserica de la Dereneu, unde e scandal deja de câteva săptămâni. Între timp, cele 6 persoane reținute acum două zile, printre care și primarul localității au fost eliberate. /Alexandru Harea a fost numit în funcția de director al SPPS, la trei luni de la demiterea lui Vasile Popa. Maia Sandu a semnat decretul aseară. /În aproape patru ani de război, peste două milioane de ucraineni au trecut prin Moldova, iar circa 140 de mii s-au stabilit temporar sau permanent. Bilanțul a fost făcut azi de Agenția ONU pentru Refugiați.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
ANRE a decis reducerea tarifului la căldură pentru locuitorii Chișinăului, dar și scumpirea agentului termic pentru orașul Bălți. /Nemulțumiți de activitatea unei Autogări pe care o numesc ilegală, zeci de transportatori au protestat azi în fața sediului ANTA. /Deși a venit azi la ședința la care urma să depună primele sale depoziții în dosarul fraudei bancare, Vlad Plahotniuc nu făcut declarații, invocând motive de boală. Audierea acestuia a fost amânată pentru luni.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Violențe în fața bisericii din Dereneu, raionul Călărași. Preoți și credincioși s-au luat la bătaie, aseară, cu polițiștii care le-au îngrădit accesul în lăcașul de cult, iar tensiunile au continuat și astăzi. /Vlad Plahotniuc va fi adus silit în instanță pentru a face declarații în dosarul Kuliok, în care Igor Dodon este acuzat de luare de mită. Fostul democrat urma să vină astăzi pentru a fi audiat, însă a refuzat să se prezinte. /Canada este marcată de unul dintre cele mai feroce atacuri armate din ultimii ani. O femeie a tras mai multe focuri într-o școală omorând nouă oameni. 27 au fost răniți.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Au început probleme la stațiile PECO Lukoil din Moldova. Deja de două zile, clienții rețelei de benzinării nu pot face plăți cu cardul, după ce două bănci au blocat conturile companiei. /Președinta Maia Sandu a avertizat, de Ziua Internațională a Siguranței pe Internet, asupra riscurilor online pentru copii, în contextul în care sunt discutate posibile restricții digitale pentru cei sub 16 ani. /Rușii rămân fără Telegram. Potrivit autorităților de la Kremlin, aplicația va fi blocată treptat începând cu ziua de astăzi.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
La sfârșit de iarnă, Termoelectrica a cerut reducerea tarifului pentru căldura centralizată în Chișinău cu 330 de lei per Gcal, în timp ce la Bălți prețul la energia termică ar putea crește cu peste 230 de lei. /Lucrările de renovare a mansardei din Durlești bat pasul loc, așa cum primăria Chișinău nu a reușit nici acum să aloce ajutorul financiar oferit de Guvern. Ceban dă vina pe birocrație, în timp ce autoritățile locale spun că de vină este faptul că funcționăm în baza unui buget provizoriu. /Rusia a atacat cu rachete balistice regiunea Odesa, provocând distrugeri semnificative. Au fost vizate blocuri de locuit, iar o persoană a murit.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Codul galben de polei continuă să facă prăpăd pe întregul teritoriul țării. A fost sistată circulația camioanelor de mare tonaj, al transportului interurban, zeci de vehicule au derapat în șanțuri, iar salvatorii au tractat ambulanțele care nu au putut ajunge la pacienți. /Alertă de fraudă! Ministerul Muncii și Protecției Sociale avertizează cetățenii că un grup de escroci se dau drept reprezentanți ai programului „Ajutor la Contor” și solicită date personale și bancare. /O nouă tentativă de asasinare a unui oficial militar rus de rang înalt s-a produs la Moscova. Primul adjunct al șefului serviciilor de informaţii militare ruse a fost împușcat de mai multe ori, în această dimineață de o persoană necunoscută.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Ghețușul a revenit peste Moldova cu noi accidente, drumuri blocate și școli închise. În raionul Ialoveni ambulanțele nu au putut ajunge la victimele unui accident cu implicarea unui microbuz de rută și o mașină de pompieri. /Fostul democrat Vladimir Cebotari, martor în dosarul Kuliok, a declarat azi în instanță că în faimoasa sacoșă neagră pe care Plahotniuc i-a transmis-o lui Dodon erau peste 500 sute de mii de euro sau dolari. /Statul vrea să pună presiune pe prețul apartamentelor, analizând posibilitatea de a vinde dezvoltatorilor terenuri pentru construcții în suburbiile capitalei. Măsura vine pe fundalul căderii drastice a vânzărilor de locuințe.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Noile tarife la gaz intră de azi în vigoare după ce decizia ANRE a fost publicată în monitorul oficial. Între timp, Guvernul a anunțat că se opune anulării TVA-ului de 8% din facturi, invocând echilibrul bugetar. /În ciuda valului de critici, cabinetul de miniștri a aprobat astăzi absorbția Universității din Cahul de către UTM. /Primii martori în dosarul "Kuliok", în care fostul președinte Igor Dodon este învinuit de luare de mită au fost audiați astăzi la Curtea Supremă de Justiție. Dodon nu a venit la ședință.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Tragedie de nedescris la Strășeni. Un băiat de 14 ani a murit, iar o fetiță de 12 ani a fost transportată în stare extrem de gravă la spital, după ce un Mercedes i-a spulberat pe o trecere de pietoni. /Este oficial. Gazul se ieftinește cu 2 lei și 32 de bani, ceea ce înseamnă o reducere de aproximativ 14 la sută. ANRE a aprobat azi decizia, pe fondul scăderii prețului de achiziție și al devierilor pozitive acumulate de Energocom. /După ce a fost eliberat ieri din detenție, astăzi, fostul deputat PD, Vladimir Andronachi s-a ales cu o interdicție de a părăsi țara, afirmă Procuratura Anticorupție. Avocații lui dau asigurări că acesta se află în Republica Moldova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vladimir Andronachi a fost eliberat azi din detenție, după ce întâmplător, sau nu, procurorul care îi instrumentează cazul a depus prea târziu cererea pentru prelungirea mandatului de arest. /ANRE anunță că gazul se va ieftini cu peste doi și nu cu un leu și 50 de bani așa cum a cerut inițial Energocom. Decizia ar urma să fie aprobată în ședința de mâine. /Medicul-șef al Spitalului Raional Șoldănești a fost reținut pentru 72 de ore, fiind bănuit de luare de mită. Acesta este vizat într-un dosar de corupție privind eliberarea ilegală a certificatelor medicale pentru șoferi.

/VIDEO/ Primele drumuri din Moldova care intră în reparație capitală: Ar putea fi finalizate în 2026
/VIDEO/ Primele drumuri din Moldova care intră în reparație capitală: Ar putea fi finalizate în 2026
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Trei ani fără abateri: TV8, în topul posturilor TV care respectă integral cerințele privind programele locale
Martor secret în dosarul Plahotniuc: Dezvăluiri despre achiziții de lux din umbră și afacerile pe care le-ar fi avut învinuitul
Martor secret în dosarul Plahotniuc: Dezvăluiri despre achiziții de lux din umbră și afacerile pe care le-ar fi avut învinuitul
/INFOGRAFIC/ TV8.md, lider absolut în topul credibilității presei online din Republica Moldova
/INFOGRAFIC/ TV8.md, lider absolut în topul credibilității presei online din Republica Moldova
Primul mesaj oficial de la Chișinău. Mihai Popșoi condamnă atacurile Iranului: „Facem apel la reținere”
Primul mesaj oficial de la Chișinău. Mihai Popșoi condamnă atacurile Iranului: „Facem apel la reținere”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.