Războiul din Orientul Mijlociu afectează în mod inevitabil și sportul, iar în acestă dimineață în mediul online s-au viralizat imagini șocante de la turneul Challanger din Fujairah, Emiratele Arabe Unite.
Într-un videoclip care s-a viralizat pe internet se vede cum meciul din calificări dintre japonezul Hayato Matsuoka și bielorusul Daniil Ostapenkov este brusc întrerupt. Niponul nici nu s-a mai obosit să-și ia lucrurile și a părăsit repede terenul, urmat imediat de adversar, copiii de mingi și arbitrii.
Pe fundal se poate auzi vocea unei femei care îi îndemna pe toți cei implicați să plece cât mai repede și să se adăpostească în interiorul complexului care găzduiește turneul.
Deși organizatorii turneului nu au confirmat deocamdată, întreruperea partidelor s-a produs din cauza exploziilor care s-au auzit în proximitatea terenurilor.
video: x/UniversTennis



























































