Sub pretextul că transporta fructe, un șofer a încercat să treacă frontiera cu aproape jumătate de milion de țigarete ascunse în microbuz. Captura a fost făcută la punctul de trecere Lipcani–Rădăuți Prut, în cadrul unei acțiuni comune a autorităților din Republica Moldova și România. Un polițist de frontieră și un vameș, care ar fi autorizat trecerea vehiculului, au fost reținuți pentru 72 de ore.
Potrivit unui comunicat al PCCOCS, microbuzul a fost monitorizat în timp ce traversa frontiera, iar în compartimentul marfar au fost identificate 55 de cutii care conțineau, în total, 550.000 de țigarete cu timbru de acciz al Republicii Moldova.
Oamenii legii au reținut și presupusul organizator al schemei, cetățean al Republicii Moldova.
Conform autorităților din statul vecin, șoferul le-a declarat vameșilor că transportă fructe, fapt care a stârnit suspiciuni. Microbuzul a fost dus la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți Prut pentru un control detaliat.
În urma verificărilor, după primele rânduri de cutii cu mere, au fost descoperite, ascunse prin metoda „capac”, cele 55 de cutii cu țigarete.
Ancheta continuă pentru a stabili toate circumstanțele și a identifica toate persoanele implicate.







































