Cum a ajuns Lukașenko în topul liderilor internaționali care se bucură de încrederea moldovenilor? Zece secunde din prezentarea unui studiu au fost suficiente pentru a declanșa o adevărată avalanșă informațională în Belarus și Rusia. Cum s-a creat imaginea de „tătucă” și de ce ideea unui lider cu „mână de fier” continuă să atragă?
„Topul credibilității pe lideri internaționali este condus la mare distanță de Lukașenko și președintele Rusiei, Vladimir Putin”, a menționat dircetorul general IMAS, Doru Petruți.
Zeci de instituții media au prezentat sondajul drept o dovadă a faptului că cetățenii Republicii Moldova își doresc un lider ca cel de la Minsk.
„Paradoxul constă în faptul că împofida propagandei vestice active și a alocărilor financiare, unul din cei mai populari lideri politici externi în această țară a fost și rămâne... Nu, nu Macron sau Ursula von der Leyen, dar Aleksander Lukașenko al nostru”, se menționează într-un reportaj, difuzat la o televiziune din Belarus.
Rezultatele sondajului au fost comentate de fostul președinte Igor Dodon într-un interviu acordat unei televiziuni belaruse: „Toți consideră că Lukașenko a reușit să păstreze ceea ce era bun în Uniunea Sovietică, în republicile unionale.”
Belarus este adesea descris drept un veritabil mausoleu al Uniunii Sovietice. Stema și drapelul au rămas aproape neschimbate, păstrând fidel amprenta sovietică. În același timp au fost continuate și practicile represive ale serviciilor de securitate, iar principala agenție a păstrat vechea denumire de KGB.
„Nu există democrație. Alegerile nu sunt libere, da. Asta este un fapt care s-a întâmplat și în Uniunea Sovietică. Nu știu dacă este bun sau rău. Din punctul meu de vedere, nu este un lucru pozitiv. Nu există libertatea de exprimare la fel ca în Uniunea Sovietică. A reușit să mențină acest lucru foarte bine”, a explicat pentru Alo, TV8 sociologul Tatiana Cojocari.
Potrivit Freedom House, Belarus rămâne o dictatură cu libertăți politice și civile aproape inexistente. Alegerile fraudate din 2020 au scos în stradă peste 200.000 de oameni, iar autoritățile au răspuns prin aplicarea forței. La un moment dat, Aleksandr Lukașenko a apărut cu un automat în mână, sugerând că este dispus să recurgă la arme pentru a-și păstra puterea.
Un alt episod memorabil a avut loc în timpul unei întâlniri cu un grup de muncitori:
„Eu ca și voi nu am înțeles în ce constă problema. – Pleacă! Pleacă! Pleacă! -Mulțumesc! Vă răspund la această întrebare. Puteți să mai strigați. Să nu credeți că eu voi face ceva vreodată sub presiune. Vă răspund bărbătește la acesastă întrebare. Noi am organizat alegeri. Până nu mă veți omorî, alte alegeri nu vor fi.”
Deși tendințele sale dictatoriale se reflectă atât în discursuri, cât și în acțiuni, pentru unii comportamentul conducătorului de la Minsk reprezintă un adevărat exemplu de leadership politic capabil să facă ordine și să mențină stabilitatea.
„Într-adevăr, în Republica Moldova există o parte, un grup de oameni, circa 20-30% din întreaga populație care ar prefera un lider autoritar în detrimentul unui lider democratic. Da, există o tendință în rândul populației din Republica Moldova pentru acești oameni cu o mână de fier, care dizolvă și controlează totul. Aceasta este moștenirea noastră sovietică. Încă nu ne-am obșinuit că într-o democrație lucrurile funcționează diferit”, susține Tatiana Cojocari.
La fiecare vizită în teritoriu, Lukașenko își construiește abil imaginea unui conducător apropiat de oameni: consumă doar produse belaruse, mănâncă alături de muncitori în câmp sau o face pe gospodarul în fața alaiului de funcționari și jurnaliști.
„Ceea ce face Lukașenko este parte dintr-un scenariu de imagine. Dumnealui vrea să se prezinte și s-a făcut această imagine de om al poporului, chiar „Batiușka”, da. Părintele poporului cum spune el de multe ori. El încearcă să compenseze prin acest discurs, toate acele lucruri negative care se întâmplă în țară”, a punctat sociologul.
Regimurile autoritare investesc mult în imaginea liderului suprem. Uneori, aceasta pare convingătoare chiar și pentru cei din afară. Dar fascinația se diminuează când apare o întrebare simplă: Câți ar vrea să trăiască într-o țară ca cea condusă de dictatorul admirat?
