Influencera Marina Cârnaț a stârnit critici după ce a declarat într-un podcast că își disciplinează copiii prin pedepse fizice și că, la vârste fragede, aceștia „nu înțeleg decât prin durere”. Declarațiile au fost condamnate de Coaliția Națională „Viața fără Violență”, care acuză normalizarea violenței asupra copiilor și a cerut intervenția autorităților. Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului, Vasile Coroi, s-a autosesizat pe acest caz. Ulterior, Marina Cârnaț a spus că „regretă dacă anumite fragmente au fost percepute altfel” decât intenția sa reală și a subliniat că nu susține abuzul asupra copiilor.
În cadrul podcastului publicat pe 4 martie, Marina Cârnaț a vorbit despre modul în care își educă copiii și a afirmat că, uneori, recurge la pedepse fizice.
„Copiii nu înțeleg decât prin durere”, a spus aceasta, explicând că, în opinia sa, copiii foarte mici nu percep gravitatea acțiunilor lor doar prin discuții.
„Marina a dezvăluit că la început, copiii erau loviți cu palma. Ulterior, tatăl lor, Teodor Cârnaț, a propus „implementarea pedepsei cu nuiaua” ori de câte ori copiii făceau vreo năzbâtie. În viziunea lor, lovitul cu nuiaua este o metodă mai eficientă de „disciplinare”, pentru că copiii nu mai asociază durerea provocată cu mâinile părinților”, menționează Coaliția Națională „Viața fără Violență”.
Reprezentanții organizației au calificat declarațiile drept îngrijorătoare, mai ales în contextul în care mesajul este transmis de o persoană cu o audiență mare pe rețelele sociale: „Normalizarea violenței ca metodă de „educare” a copiilor nu poate fi acceptată sau legitimizată sub nicio formă”.
Coaliția a cerut poliției să examineze declarațiile publice ale Marinei Cârnaț și faptele descrise privind aplicarea pedepselor fizice copiilor săi minori, pentru a verifica dacă există elemente de contravenție sau infracțiune în domeniul violenței în familie și al maltratării minorilor. Totodată, organizația solicită Direcției pentru Protecția Drepturilor Copilului să inițieze o evaluare a situației copiilor din familie de către specialiști.
Și directoarea Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie, Viorica Țîmbalari, a condamnat declarațiile Marinei Cârnaț:
„Am luat cunoștință de declarațiile publice ale unei mame privind aplicarea pedepsei fizice asupra copiilor săi. Înțeleg că parentingul este uneori copleșitor, dar violența, indiferent de formă sau intenție, nu este o metodă de educație. Este un semn că familia are nevoie de sprijin”.
Aceasta i-a îndemnat pe cei care cunosc situații similare să anunțe autoritățile: „Nu este o trădare. Este cel mai curajos lucru pe care îl poți face pentru un copil”.
Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului, Vasile Coroi, a anunțat că s-a sesizat din oficiu și că va monitoriza acțiunile autorităților în acest caz.
Ulterior, Marina Cârnaț a venit cu o reacție publică în care a spus că declarațiile sale din podcast au fost interpretate prea dur și că discuția se referea la situații concrete din viața de zi cu zi ale părinților cu copii mici:
„Când un copil mic pune mâna pe ceva fierbinte, aruncă obiecte grele, poate râni pe cineva din jur sau pe sine, făcând isterie. Sunt cazuri excepționale. La vârste foarte mici, ei nu înțeleg explicațiile raționale ale părinților, dar învață foarte ușor, foarte rapid, prin anumite limite, anumite consecențe. În podcast am interpretat faptul că am râs într-un anumit moment când povesteam despre copii. Râdeam de situația în sine pentru că cei mai mici dintre copiii mei sunt foarte apropiați ca vârstă și uneori își testează limitele unul cu altul, cum fac mulți copii mici”.
Marina Cârnaț afirmă că nu se consideră o mamă perfectă, dar spune că viața ei se învârte în jurul copiilor și că încearcă să îi crească cu iubire, responsabilitate și limite.
„Regret că anumite fragmente ale mele au fost percepute altfel decât intenția mea reală, pentru că discuția din podcast era despre responsabilitatea părinților de a-și proteja copilașii, nu pentru a normaliza violența”, a mai spus influencera.





























































