14 martie 2026, ora 16:15

Au visat ani la rând să audă, în propria casă, cuvintele „mamă” și „tată”. Au adunat dosare, au trecut prin controale, au bătut zeci de drumuri și au cheltuit bani, convinși că vor reuși, într-o zi, să ofere unui copil o familie. Însă, în locul unui final fericit, s-au lovit de refuzuri, proceduri complicate și ani întregi de așteptare. 1TV vă invită să cunoașteți povestea soților Ludmila și Vasile Pisarenco, care de aproape un deceniu încearcă să adopte un copil, dar fără succes.

Ludmila și Vasile Pisarenco au decis să adopte un copil după o mare tragedie. Vasile avea un fiu din prima căsnicie, iar la 21 de ani tânărul și-a pierdut viața într un accident de muncă în construcții. Moartea fiului i-a lăsat un gol imens, iar liniștea din casă a devenit extrem de apăsătoare.

Pentru a-și alina măcar puțin durerea, în 2011, cuplul a decis să adopte un copil.

Au urmat luni intense de pregătire a dosarului și un șir de controale de la asistența socială, pentru a vedea dacă cei doi soți îi pot oferi copilei toate condițiile necesare creșterii și educației. Doar că, la scurt timp, părinții biologici ai copilei s-au răzgândit - au cerut-o înapoi. Cei doi au rămas triști, dar fericiți că fetița a revenit la cei care i-au dat viață.

Peste puțin timp au încercat din nou. De această dată, au vrut să adopte o fetiță din clasa întâi. Dar și de această dată s-au confruntat cu piedici. După care și-au mai încercat norocul cu un băiețel, apoi două fetițe surori, dar, la fel, fără succes. Și de fiecare dată treceau prin aceleași proceduri birocratice lungi și chinuitoare.

Au pierdut șirul tuturor încercărilor, dar toate soldate cu eșec - de cele mai multe ori familia se răzgândea și-și cerea copilul înapoi.

După ani de așteptare și uși închise, Ludmila și Vasile au transformat durerea în creație. Cu propriile forțe, au deschis un mic muzeu în curtea casei, unde adună obiecte tradiționale și lucrări făcute de ei. Ludmila, meșter popular, creează obiecte artizanale, iar Vasile duce mai departe meșteșugul olăritului. Vara, curtea lor prinde viață - copiii din sat vin pentru a învăța să modeleze lutul.

Reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale susțin că durata unei adopții în Moldova s-a redus. 

„Cererile de încuviințare a adopției, aici aș vrea să atrag atenția, conform cadrului legal, se examinează în termen de 30 de zile lucrătoare de la data admiterii cererii, iar hotărârile instanței de judecată devin irevocabile și definitive de asemenea în 10 zile lucrătoare de la data pronunțării deciziei. Astfel, dacă luăm, o procedură de adopție națională, după identificarea unui adoptator potrivit pentru un copil adoptabil, durează în mediu de la 6 la 7 luni”, a subliniat consultantul principal la Direcția protecția dreptului copiilor al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Olesea Cașciuc.

Potrivit datelor oficiale, la începutul anului curent, doar în municipiul Chișinău se aflau în evidențele autorităților cu statut de copil adoptabil 85 de micuți. La nivel național, cifra este de peste 700. Potrivit legislației, orice persoană fizică, cu vârsta cuprinsă între 25 și 48 de ani poate adopta de la unul la trei copii.

14 martie 2026, ora 18:30

Tatiana Bezerdic a fost diagnosticată la 14 ani cu o maladie rară, însă niciodată nu a renunțat la visurile sale. Astăzi, își transformă pasiunea pentru hand-made, descoperită încă din copilărie, în creații unice, realizate cu sufetul, care demonstrează că puterea și încrederea în sine poate transforma orice obstacol în inspirație.

A studiat la Colegiul pedagogic din Orhei, apoi la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, iar în prezent creează cu pasiune obiecte hand made.

„Primul meu prosop a fost în clasa a VII-a, când domnișoarele mergeau la șezătoare, dar în clasa a VII-a e prea devreme să mergi, dar fiindcă domnișoarele noastre din mahala mergeau, voiam și eu să merg, iar mama mi-a pus o condiție „Dacă pe seară nu o să faci un rând la prosop, a doua seară nu mai mergi, pentru că așa era o rutină”. În acea perioadă iernile erau grele și tineretul ca să socializeze mai ușor făceau acele șezători. La 14 ani am mers și am început să fac primul meu prosop”, spune Tatiana.

Femeia a trecut prin moarte clinică și susține că toate momentele din viața ei au făcut-o mai puternică:

„Dumnezeu mă iubește foarte tare aș spune și mi-a dat o șansă la viață. Această șansă trebuie să o folosesc, fiind un exemplu pentru cei din jur. Am avut două morți clinici în timpul operațiilor, dar Dumnezeu m-a lăsat pe pământ, ca să fiu un exemplu pentru cei din jur. Chiar și în aceste patru roți se poate de făcut multe, dacă iubești viața cu adevărat”

Pe lângă pasiunea pentru confecționarea obiectelor, călătorește și se implică în proiecte de caritate. Își împărtășește experiența și cunoștințele și îi susține pe cei care vor să descopere arta manuală.

„Odată în an trebuie să mergem undeva să călătorim, dacă nu ies din ogradă, eu nu mă simt împlinită în acel an. Iubesc să ajut pe cineva, am lucrat în multe proiecte de caritate. Îmi place să fiu mentor”, mai povestește Tatiana.