Două minore de 15 ani au fost găsite în timp ce consumau băuturi alcoolice într-o casă nelocuită dintr-o localitate din sudul țării. Ambele fete au fost internate în spital și primesc îngrijiri medicale.
Potrivit unui comunicat al poliției, oamenii legii au intervenit după un apel la 112. Cazul este documentat de polițiști, iar toate circumstanțele urmează să fie stabilite.
Poliția le atrage atenția părinților și tutorilor să-și supravegheze copiii, să cunoască anturajul acestora, să discute deschis despre riscurile consumului de alcool și să nu-i lase fără supraveghere.
„Consumul de alcool de către minori este periculos și sancționat conform legii”, transmit oamenii legii.




































