Spectacol pe străzile din Dublin, astăzi, de Ziua Sfântului Patrick. Mii de participanți - fanfare internaționale și artiști costumați au defilat prin oraș, celebrând astfel cultura și tradițiile irlandeze. Este ziua în care străzile pline de muzică sunt îmbrăcate în verde, iar localnicii și vizitatorii poartă eșarfe și pulovere asortate și își pictează trifoi pe obraji.
Timp de aproape o săptămână întreagă, aici au loc mai multe evenimente culturale, cum ar fi sesiuni de muzică tradițională, concerte în aer liber, teatru de stradă și multe altele.
Sărbătoarea este celebrată în Irlanda de mai bine de o mie de ani și, inițial, avea un sens religios - oamenii mergeau la slujbe în biserică și participau la banchete și procesiuni în onoarea Sfântului Patrick. Cu timpul, această zi a evoluat într-o celebrare a culturii și moștenirii irlandeze, cu parade, festivaluri și alte evenimente organizate în orașele și satele din Irlanda și din întreaga lume. Oamenii se îmbracă în verde, poartă trifoi și se bucură de mâncăruri și băuturi tradiționale.




























































