Alimentarea cu apă a fost restabilită pentru locuitorii din nordul țării, inclusiv pentru municipiul Bălți, după o perioadă de întrerupere. În primele 48 de ore de la reconectarea rețelei, apa nu este potabilă din cauza sedimentelor depuse în conducte și în mecanismele sistemului de alimentare. Între timp, populația va continua să fie aprovizionată cu apă potabilă din cisterne.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apa poate prezenta un aspect tulbure sau un miros neplăcut. Astfel, autoritățile recomandă să nu fie consumată pentru băut sau gătit, ci doar pentru uz tehnic, cum ar fi spălatul, curățenia sau igiena personală.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să informeze persoanele din jurul lor cu privire la acest risc și să verifice robinetele înainte de a pleca de acasă, pentru a preveni eventualele inundații. De asemenea, este recomandat ca, în primele ore de la reconectarea apei, să supravegheze locuința sau să rămână acasă pentru a preveni scurgerile.
Potrivit IGSU, este important ca la prima utilizare, apa să fie lăsată să curgă câteva minute pentru a elimina posibilele impurități.
„A început procedura de spălare a filtrelor, pentru că este o procedură tehnică pe care ei sunt obligați să o facă. Această procedură va dura până la 24 de ore. În momentul când ei o să înceapă a da apă spre Bălți, încă 12 ore ne trebuie nouă, regiei, ca practic 100% de consumatori să aibă această apă în robinet. Dacă la orele, să zicem, 3 noaptea, o să înceapă să intre apa în bazinele regiei Apă Canal Bălți, atunci, către orele 8 dimineață, unele sectoare deja o să înceapă să aibă apă. Dar mai mult de 36 de ore aceasta apă s-a aflat în țevi care nu sunt de cea mai bună calitate.
Noi înțelegem foarte bine că acuși o să apară mai multe rupturi masive prin oraș, dar fiind faptul că țevile sunt foarte, foarte vechi, dar angajații întreprindere o să facă tot posibil ca consumatorii în foarte scurt timp să aibă apă.”, a menționat directorul tehnic, Regia „Apă-Canal Bălți”, Vitalie Ungureanu, pentru 1TV.
TV8.md amintește că alimentarea cu apă din Nistru a fost suspendată în localitatea Naslavcea și în raioanele Soroca, Bălți, Florești și Sîngerei, în contextul poluării râului.
Pe 15 martie, Guvernul a instituit stare de alertă de mediu pentru 15 zile după poluarea fluviului Nistru.
Poluarea a fost observată pe 10 martie, când pete uleioase au apărut pe Nistru în amonte de Naslavcea. Potrivit ministrului Mediului, Gheorghe Hajder, substanțele nocive s-au scurs în râu după un atac al Federației Ruse asupra hidrocentralei de la Novodnistrovsk, în Ucraina.
Ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe. Autoritățile de la Chișinău i-au înmânat o notă de protest privind atacul rusesc asupra Complexului Hidroenergetic „Novodnestrovsk” din Ucraina, din 7 martie 2026, care a dus la poluarea fluviului Nistru.






























































