Șantaj ca în filme la Hîncești. Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani, originari din Hîncești și Strășeni l-au amenințat cu arma pe un tânăr pentru a estorca de la el șase mii de euro. În urma perchezițiilor, la domiciliile suspecților au fost descoperite arme, cartușe și droguri.
Toți patru au fost reținuți pentru 72 de ore. Poliția susține că suspecții ar fi inventat datoria de șase mii de euro, având informația că tânărul de 22 de ani revenise recent de peste hotare. Așa cum nu au putut obține banii, aceștia i-ar fi luat mașina în gaj până la achitara pretinsei datorii. În cele din urmă, victima a alertat poliția, iar toți cei implicați au fost identificați.
Dacă vor fi gășiți vinovați, cei patru riscă până la zece ani de închisoare.




































