Primarul orașului Căușeni, Alexandru Donțu, învinuit de luare de mită, va sta 30 de zile după gratii. Acesta a fost adus astăzi în fața magistraților și a refuzat să facă declarații cu referire la acuzațiile care i se aduc.
Procurorii au cerut 30 de zile de arest preventiv pe numele edilului, iar judecătorii au acceptat solicitarea.
Învinuitul pledează nevinovat, conform avocatului său.
La ședința de judecată este prezent și tatăl său, Anatolie Donțu.
Amintim că Donțu a fost reținut pe 18 martie de Centrul Național Anticorupție (CNA), fiind suspectat că ar fi primit 89.300 de lei mită pentru atribuirea unui contract de lucrări publice. În urma descinderilor, anchetatorii au efectuat percheziții la sediul Primăriei Căușeni, la biroul edilului, dar și la firmele implicate în acest caz.
Pe parcursul acțiunilor, au fost ridicate documente, calculatoare, dispozitive de stocare a informației și alte probe relevante pentru anchetă. Pe lângă primar, în acest dosar a fost reținut și reprezentantul agentului economic implicat.





























































