Aproximativ 30 de drone au fost doborâte deasupra Moscovei și a regiunii învecinate în perioada 20–21 martie, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin. Declarația sa vine pe fondul unei intensificări a atacurilor aeriene raportate de Rusia în ultima săptămână. Pe 14 martie, Sobianin afirmase că peste 60 de drone ar fi fost interceptate într-o singură zi deasupra capitalei, menționând apoi „valuri succesive” de atacuri în zilele următoare.
UPDATE În cursul după-amiezii și serii de 20 martie, precum și în primele ore ale zilei de 21 martie, „roiuri de drone ucrainene” ar fi vizat Moscova și împrejurimile acesteia, fiind neutralizate de sistemele ruse de apărare antiaeriană. Echipele de urgență au fost trimise la locurile unde au căzut resturile aparatelor, iar autoritățile au precizat că nu au fost raportate victime.
UPDATE Rusia plănuiește să impună restricții asupra utilizării instrumentelor de inteligență artificială (AI) dezvoltate de companii străine, precum ChatGPT, Claude și Gemini, dacă acestea nu respectă noile reguli privind controlul datelor și reglementarea sectorului, relatează Reuters. Propunerea, publicată de Ministerul rus pentru Dezvoltare Digitală, face parte dintr-o strategie mai amplă de consolidare a unui „internet suveran”. Aceasta urmărește protejarea spațiului digital național de influențele externe și alinierea la ceea ce autoritățile numesc „valorile spirituale și morale tradiționale rusești”.
UPDATE Premierul ungar Viktor Orban a încercat să își justifice blocarea ajutoarelor financiare de miliarde de euro pentru Ucraina în cadrul recentului summit al Uniunii Europene de la Bruxelles, invocând dreptul său de veto. Reacția vine după ce cancelarul german Friedrich Merz îl acuzase de un „act de gravă lipsă de loialitate”, care va avea consecințe, potrivit ziarului german Welt.
UPDATE Un pachet de ajutor financiar european de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, blocat în continuare de Ungaria ca represalii faţă de oprirea importului său de petrol rusesc pe secţiunea ucraineană a conductei petroliere Drujba, pune Kievul într-o situaţie „foarte dificilă” în timp ce continuă războiul cu Rusia, a afirmat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski într-o intervenţie prin videoconferinţă la summitul liderilor europeni, cărora le-a cerut să găsească o soluţie pentru deblocarea acestui ajutor înaintea reparării conductei, pe care a promis că o va face, relatează EFE, Reuters și Agerpres.

















