Documentarul „Drumul războiului 2: de la inimă la inimă” a pornit prin țară. Autorii peliculei Viorica Tataru și Andrei Captarenco au început cu orașul Ungheni, de unde este și protagonistul principal al filmului. Documentarul a emoționat publicul până la lacrimi, iar la final oamenii ne-au spus că opera este o mărturie vie a atrocităților din Ucraina și că au văzut războiul din alt unghi.
„-Copila a fost bătută de fasciști. Pe mama ei au înjunghiat-o. Apartamentul lor a fost vandalizat, nu au putut rămâne acolo, nu a rămas nimic. Pe copilă de ce au bătut-o? -Cum ți-au zis? Carne? -Da, au zis că sunt o bucată de carne.”
Pelicula de 79 de minute a provocat publicului diferite stări -de la emoții profunde, până la clipe în care oamenii au zâmbit, fiind siguri că adevărul va învinge.
„Toate aceste imagini mi-au trezit cele mai intense emoții, pentru că e una să auzi despre cum merge acolo războiul, altceva este când vezi atât de realistic, este greu săvorbesc despre asta.”
„-V-a emoționat filmul? -Da, desigur, eu greu mă emoționez dar să știți că uneori mă gândesc, să nu dea Domnul să fie așa ceva la noi, deci îi compătimesc foarte mult pe acești oameni.”
La premieră au venit și câteva refugiate din Ucraina. Larisa ne-a spus că filmul i-a deschis rana din suflet.
„Eu am plâns, eu am văzut ce se întâmplă la noi la Odesa, nu am putut să mă uit liniștită. Acolo este mult mai înficoșător decât ceea ce am văzut eu aici. Imaginați-vă, eu am ieșit odată la balcon și am văzut o rachetă, părea că se îndreaptă spre mine, spre balcon.”
Originar din Ungheni, aseară, la Palatul Culturii și-a făcut apariția și ministrul Culturii.
Cristian Jardan, ministrul Culturii: „Când vezi astfel de filme, îți dai seama că viața la noi, totuși, e bună, oamenii din Ucraina totuși în fiecare zi trăiesc așa. Mă tem că noi uităm de multe ori de ce se întâmplă. Patru ani în urmă am avut parte de o mobilizare extraordinară, e și normal timpul trece, dar e foarte bine să vedem și al doilea lucru foarte important, acest film arată ce oameni extraordinari avem.”
Tudor Procopciuc este unul dintre protagoniștii filmului și, probabil, unul dintre cei mai cunoscuți moldoveni în estul Ucrainei. În cei patru ani de voluntariat bărbatul a făcut zeci de curse spre localitățile de pe linia frontului cu alimente și bunuri pentru soldați, dar și civilii sărăciți de război.
„Și noi înfruntăm anumite greutăți dar dispare motivul să te mai plângi de viață, de greutăți, de problemele pe care noi le întâmpinăm, aici oamenii suferă mult mai mult, se confruntă cu probleme mult mai mari.”
Acasă este așteptat mereu de cei doi copii și soția Violeta.
„Doar cu rugăciune, cu Dumnezeu, am sperat și tot timpul am fost în legătură și știam că o să fie bine și se va întoarce acasă.”
Realizatorii documentarului, Viorica Tataru și Andrei Captarencă își propun să ajungă cu această caravană în fiecare localitate din țară, pentru a discuta direct cu oamenii despre ceea ce înseamnă războiul în țara vecină.
