Mai multe mesaje false, în numele Serviciului Fiscal de Stat, sunt distribuite prin aplicații de mesagerie precum Viber, Telegram și altele. Cetățenii sunt îndemnați să le ignore și să anunțe imediat organele de drept sau instituțiile abilitate.
Potrivit unui comunicat al instituției, persoane rău intenționate se prezintă ca angajați ai Serviciului Fiscal de Stat și anunță contribuabilii că ar fi fost amendați cu 20.000 de lei, invocând prevederi legale neclare.
Aceștia sunt invitați la o adresă care nu aparține niciunei subdiviziuni a Serviciului Fiscal de Stat și li se transmite că urmează să primească o cerere de chemare în judecată la domiciliu.
„SFS precizează că aceste mesaje NU provin din partea instituției, iar identitatea autorității este utilizată în mod abuziv de către persoane rău intenționate”, se arată în comunicat.
SFS reamintește că informațiile oficiale pot fi verificate doar pe pagina web www.sfs.md și pe conturile oficiale ale instituției de pe rețelele sociale.




























































