Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și-a depus declarația de avere pentru anul 2025. Oficialul indică un salariu din activitatea parlamentară de circa 350 de mii de lei. Asta înseamnă aproximativ 29 de mii de lei pe lună, cu aproape 9 mii de lei mai mult decât în anul 2024.
Totodată, Grosu a obținut aproximativ 156.000 de lei sub formă de diurne și 35.000 de lei plăți compensatorii. Oficialul mai declară și venituri din darea în locațiune a unui apartament, în sumă de 3.000 de euro, precum și 3.500 de roni - alocație de stat din România pentru copii.
În document sunt indicate și opt terenuri, însă acestea nu sunt înregistrate pe numele său. Două dintre ele sunt terenuri intravilane, cu o suprafață totală de 0,1749 hectare, iar alte șase au destinație agricolă și însumează 2,3567 hectare. Valoarea totală declarată a acestor terenuri este de aproximativ 145 de mii de lei.
Președintele Parlamentului a indicat și câteva imobile: o casă de locuit de 121,7 metri pătrați, evaluată la circa 232.000 lei, un spațiu comercial de 39,6 metri pătrați, estimat la aproximativ 106.000 de lei, un apartament de 47,2 metri pătrați, cu o valoare de 273.300 lei, precum și o altă casă de locuit de 82,3 metri pătrați, evaluată la circa 22.300 lei.
În declarație mai apar și trei alte bunuri imobile, cu suprafețe de 18,9, 24,8 și 33,8 metri pătrați.
La capitolul bunuri mobile, familia declară un autoturism Volkswagen Touran, fabricat în 2009 și achiziționat cu 7.800 de euro.
Totodată, Igor Grosu indică și un credit în valoare de 200.000 de lei, dar nu pe numele său. Acesta a fost contractat în 204 și scadent în 2029.





















