Primăvara a venit la pachet cu gripa sezonieră. Incidența îmbolnăvirilor a crescut cu 30 la sută, săptămâna trecută, când au fost înregistrați peste 50 de bolnavi, anunță Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Mai mult de jumătate dintre cei diagonsticați zilele trecute cu gripă sunt din Capitală.
Partea bună este că infcțiile respiratorii bat în retragere. Pentru perioada 23-29 martie au fost raportate 2.750 de cazuri, cu 13% mai puțin decât săptămâna precedentă.
ANSP mai precizează că, în perioada menționată, nu a fost înregistrat niciun caz de infectare cu Covid-19.
Medicii amintesc că măsurile de protecție ne pot ajuta să evităm îmbolnăvirea. Este important păstrarea distanței sociale, evitarea locurilor aglomerate, spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun, dar și respectarea igienei tusei și a strănutului.




































