Cu versurile poemului „În limba ta” de Grigore Vieru, președinta Maia Sandu și-a început discursul ținut în plenul Parlamentului Letoniei. Aflată în vizită oficială la Riga, șefa statului a amintit că poemul, scris în română a fost tradus ulterior în letonă și a devenit un simbol al renașterii naționale, subliniind că Moldova și Letonia au dus aceeași luptă pentru limbă, identitate și libertate.
„Au fost scrise în română, de un poet moldovean numit Grigore Vieru, în anii ‘60. Pe atunci, sub regimul sovietic, limbii noastre i se dăduse un alt nume. A-i spune numele adevărat era un act de sfidare. O declarație că un popor există atâta vreme cât limba sa există”, a declarat Maia Sandu în Parlamentul de la Riga.
Președinta a spus că atât Letonia, cât și Republica Moldova au fost smulse din spațiul lor firesc european și supuse unui regim care a încercat să le șteargă identitatea, limba și memoria istorică.
„Moldova este astăzi aici datorită acestei încăpățânări - refuzul de a accepta că locul nostru este oriunde altundeva decât acolo unde am aparținut dintotdeauna. În familia europeană”, a adăugat președinta.
În fața deputaților letoni, președinta a subliniat că moldovenii au ales în repetate rânduri direcția europeană, în pofida presiunilor și interferențelor venite din partea Rusiei. Potrivit ei, Moscova a încercat să influențeze procesele democratice din Republica Moldova prin partide controlate din umbră, proteste plătite, campanii de dezinformare, atacuri cibernetice și finanțări ilegale, inclusiv prin criptomonede.
„În trei ani, Moldova a trecut de la o dependență de sută la sută față de gazul rusesc la zero. Reformăm justiția din temelii - evaluăm judecători și procurori, consolidăm instanțe care asigură răspundere reală în fața legii. Reformăm în profunzime sistemul de combatere a corupției. Închidem portițele legale pe care Rusia le-a exploatat, dotăm instituțiile noastre pentru a urmări finanțările ilicite și ne aliniem legislația, pas cu pas, la standardele europene”, a declarat șefa statului.

Maia Sandu a avertizat că cea mai periculoasă formă de ingerință nu vine întotdeauna în mod deschis sub steagul Rusiei, ci se poate ascunde în mesaje menite să slăbească încrederea publică, să alimenteze oboseala socială și să divizeze societatea.
Președinta a vorbit și despre legătura directă dintre securitatea Ucrainei și cea a Republicii Moldova, spunând că rezistența Kievului contribuie la protejarea țării noastre:
„Ucraina rămâne scutul nostru. În fiecare zi în care Ucraina rezistă, Moldova rezistă. Suveranitatea ucraineană nu este separată de suveranitatea Moldovei, ci o asigură. Moldova nu va uita acest lucru. Sprijinirea Ucrainei, ancorarea Moldovei în Uniunea Europeană și apărarea integrității democrațiilor noastre nu sunt trei obiective separate. Au aceeași logică strategică”.
Maia Sandu a făcut apel la sprijinul Letoniei pentru parcursul european al Republicii Moldova. Șefa statului a subliniat că vocea Letoniei în instituțiile europene are greutate și că susținerea aderării Moldovei la UE înseamnă, în același timp, și apărarea democrației europene în fața forțelor care încearcă să divizeze continentul.





















