Studenții și vizitatorii Universitatea Tehnică a Moldovei au ocazia, în aceste zile, să testeze direct performanța rețelei Moldtelecom. În cadrul unui stand organizat la Facultatea de Telecomunicații, compania desfășoară demonstrații live ale vitezei internetului.
Potrivit operatorului, în timpul testelor realizate în condiții reale, au fost înregistrate viteze de până la 2,1 Gbps.
Demonstrații în timp real, deschise publicului
Evenimentul are loc în perioada 1–10 aprilie și este deschis tuturor celor interesați. Vizitatorii pot testa viteza internetului pe loc și pot vedea cum funcționează rețeaua modernizată în utilizarea de zi cu zi.
Reprezentanții companiei spun că aceste teste reflectă performanța reală a infrastructurii, după un proces amplu de modernizare realizat la nivel național.
4 aprilie – Ziua Ușilor Deschise la UTM
Un moment important al evenimentului va fi pe 4 aprilie, când, în cadrul Zilei Ușilor Deschise, Universitatea Tehnică a Moldovei va găzdui elevi și studenți din întreaga țară.
Aceștia vor putea vizita Facultatea de Telecomunicații, vor participa la demonstrații și vor discuta cu specialiști din domeniu despre tehnologiile utilizate în industrie.
Ofertă pentru tineri și activități interactive
Pe lângă testele de viteză, Moldtelecom organizează și activități interactive, concursuri și prezentări dedicate publicului tânăr.
În această perioadă, compania promovează și o ofertă destinată studenților , cu beneficii adaptate consumului digital actual. Cei care aleg să se conecteze participă automat la o tombolă, unde pot câștiga premii.

Context: cerere tot mai mare pentru internet rapid
Creșterea consumului de conținut online, a activităților educaționale digitale și a muncii la distanță a dus la o cerere tot mai mare pentru servicii de internet rapid și stabil.
Demonstrațiile de la UTM reflectă această tendință și arată direcția în care evoluează infrastructura digitală din Republica Moldova.
Standul Moldtelecom poate fi vizitat până pe 10 aprilie, la Facultatea de Telecomunicații din cadrul Universității Tehnice a Moldovei.
/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.




































