Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1693: Alertă în Marea Neagră, armistițiu încălcat și morți la Kiev. Trump pledează pentru Putin

/VIDEO/ Aromă de Paște în Joia Mare: Gospodinele vopsesc ouă. Secretul unui cozonac ca la carte

Emilia - 2026-04-09T202217.723
09 aprilie 2026, ora 22:20

Suntem în joia mare, iar asta înseamnă că satele Moldovei s-au umplut de miros de pască și cozonaci, proaspăt scoși din cuptor. Potrivit tradiției, tot astăzi se vopsesc și ouăle. Obiceiurile sunt păstrate cu sfințenie la țară, unde gospodinele se întrec în rețete, care mai de care.

În satul Coropceni, raionul Telenești, Maria Harea a început să gătească încă de ieri. Totuși, în Joia Mare, așa cum spune tradiția, se pregătesc ouăle vopsite sau încondeiate. Gospodina spune că preferă vopselile naturale.

„Folosim cojile de ceapă - roșii și galbene. Le-am fiert binișor, cam 20 de minute, iar la urmă le-am pus puțin oțet. Uitați-vă cum se primesc. - Oțetul pentru ce este? - Să se mențină culoarea”, a spus gospodina Maria Harea din satul Coropceni, Telenești.

„Iată le ung cu ulei, uitați-vă ce sunt frumușele”, a adăugat gospodina.

Ouăle roșii, însă, nu-și au rostul fără cozonac. Gospodina casei spune că nu a dormit toată noaptea pentru a pregăti aluatul așa cum se cuvine. Pentru un cozonac bun, însă, avem nevoie de ceva mai mult decât de ingrediente de calitate: „Trebuie în casă să fie liniște, să nu fie sfadă, să fie călduț, de aceea am spus că trebuie pus pe sobă, învelit binișor”.

„Secretul unui cozonac reușit stă în ingrediente simple, dar naturale, și în priceperea gospodinelor care păstrează tradiția vie. Pentru un cozonac ca la carte este nevoie de maia pregătită în casă, făină, aproximativ trei litri de lapte, 15 gălbenușuri de ou, zahăr, vanilie și coaja rasă de portocală și lămâie. Umplutura de mac completează perfect gustul autentic, iar după toate aceste etape, cozonacul ajunge la cuptor”.

Cel mai arătos cozonac va fi aranjat cu grijă în coșul cu bunătăți, pregătit pentru sfințire în noaptea Învierii.

„Am făcut acestea, iar deja de mâine începem să pregătim... ba un mieluț...”, a spus Maria Harea.

Pentru majoritatea pensionarilor din satele Moldovei, Paștele este nu doar despre Învierea lui Isus, ci și despre reîntregirea familiei. „Să ne adunăm, să-mi vină copiii acasă, cum era pe timpuri”, a spus o localnică.

Potrivit tradițiilor bisericești, urmează Vinerea Neagră, o zi a durerii, în care Iisus a fost răstignit și a murit pe cruce. Este o zi de doliu, pe care credincioșii o petrec în rugăciune. În această zi se ține post negru, nu se mănâncă și se bea doar apă toată ziua. Tot în această zi, credincioșii merg la biserică, unde se cântă Prohodul Domnului.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Benzină mai scumpă la pompă: Cât vor costa carburanții pe 14 și 15 octombrie 2026
Benzină mai scumpă la pompă: Cât vor costa carburanții pe 14 și 15 octombrie 2026
/VIDEO/ Moldova, într-o ruletă rusească a dronelor. Despre amenințări și pregătirea armatei - la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Moldova, într-o ruletă rusească a dronelor. Despre amenințări și pregătirea armatei - la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Emiratele Arabe, interesate de agricultura Moldovei: Obstacolul care le stă în cale investitorilor
/VIDEO/ Emiratele Arabe, interesate de agricultura Moldovei: Obstacolul care le stă în cale investitorilor
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Alertă în Marea Neagră: O navă care se îndrepta din Turcia spre Moldova, lovită de drone. Precizările Agenției Navale
/VIDEO/ Alertă în Marea Neagră: O navă care se îndrepta din Turcia spre Moldova, lovită de drone. Precizările Agenției Navale

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente