Maestrul Gheorghe Urschi a fost comemorat cu un minut de reculegere la ședința de astăzi a Guvernului. Premierul Alexandru Munteanu a declarat că l-a cunoscut personal pe artist și că a fost „o persoană simplă și sinceră”.
„Eu personal am avut ocazia și onoarea să-l cunosc. (...) Știa cum să aducă bucuria în casele oamenilor cu un șarm, cu o notă de ironie și sarcasm, dar întotdeauna cu dragoste, demnitate și recunoștință”, a declarat șeful Executivului.
Regele umorului, Gheorghe Urschi, este petrecut pe ultimul drum miercuri, 15 aprilie. Începând cu ora 10:00, la Palatul Național „Nicolae Sulac” are loc ceremonia funerară.
Pentru a-i aduce un ultim omagiu marelui artist, președinta Maia Sandu a declarat 15 aprilie zi de doliu național în Republica Moldova. În această zi, drapelele de stat sunt coborâte în bernă, iar autoritățile și cetățenii sunt îndemnați să păstreze un moment de reculegere în memoria lui Gheorghe Urschi la ora 12:00.
TV8.md amintește că Gheorghe Urschi s-a stins din viață pe 13 aprilie, a doua zi de Paște. Acesta a murit la vârsta de 78 de ani, după 14 ani de luptă cu problemele de sănătate cauzate de un atac cerebral în anul 2011.
Urschi a fost cel care a știut să ironizeze cel mai bine problemele societății, fie că era vorba de sărăcie sau relațiile conjugale. Artistul este autorul mai multor scenarii și a regizat trei filme, printre care renumita peliculă „Văleu, văleu, nu turna”.
În iunie 2011, Gheorghe Urschi a suferit un atac cerebral, urmând un an de spitalizare, printre care patru luni la o clinică de reabilitare în Israel. Acum aproximativ o lună, acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar de atunci era internat în terapie intensivă. Zilele trecute, familia lui a anunțat că este în căutarea unei clinici în străinătate care să accepte să îl spitalizeze, în ciuda stării sale delicate.
În anul 2012, umoristului i-a fost conferit titlul de „Artist al poporului”, iar în 2014, a devenit cetățean de onoare al orașului Chișinău. Din anul 2019, Gheorghe Urschi este Laureat al Premiului Național.
























