Vremea de Paștele Blajinilor va fi diferită de la o zi la alta. Cei care vor merge la cimitir duminică vor avea parte de cer variabil și temperaturi de până la +19 grade. Luni însă ar fi bine să nu uitați umbrela acasă, pentru că meteorologii anunță ploi slabe în toată țara.
Potrivit sinopticienilor, duminică maximele vor oscila între +14 și +19 grade Celsius. Luni va fi ușor mai cald, cu temperaturi între +15 și +20 de grade, însă în mai multe regiuni sunt așteptate precipitații slabe, de scurtă durată.
Până atunci, în noaptea de vineri spre sâmbătă, temperaturile vor coborî între +2 și +7 grade. Sâmbătă, pe parcursul zilei, termometrele vor indica între +12 și +17 grade Celsius, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări izolate de până la 18 metri pe secundă.





































