Peste 10 tone de verdeață alterată de import au fost oprite la frontiera Moldovei și distruse. Măsura a fost aplicată pentru două loturi de salată Iceberg și ceapă verde.
Potrivit unui comunicat emis de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), au fost distruse 6.840 kg de salată Iceberg și 3.960 kg de ceapă verde.
„În urma examinării, s-a stabilit că produsele erau alterate, ceea ce contravine cerințelor de calitate și siguranță alimentară. Introducerea acestora pe teritoriul țării ar fi încălcat prevederile legislației în vigoare cu privire la siguranța alimentelor și cerințele de calitate pentru fructele și legumele proaspete ( Legea nr. 306 și HG 929)”, se arată în comunicat.
Întreaga cantitate de verdeață a fost distrusă la decizia operatorului economic responsabil.
Importatorilor și comercianților li se amintește despre importanța asigurării calității produselor pe care le introduc în țară, iar operatorilor economici li se recomandă să verifice riguros calitatea mărfii importate, starea de prospețime și termenele de valabilitate înainte de a iniția procedurile de transport.





































