Poliția nu tolerează acțiunile de corupție, iar „cei care lasă loc să admită astfel de încălcări, trebuie să poarte răspundere”. Este reacția șefului IGP, Viorel Cernăuțeanu, după ce șase polițiști au fost reținuți, fiind bănuiți că au luat mită de la consumatori și traficanți de droguri.
Reținerea celor șase angajați ai IP Botanica, inclusiv ofițeri și subofițeri, a fost decisă pentru a asigura o anchetă de serviciu corectă, a mai adăugat Cernăuțeanu.
Întrebată după ședința Guvernului dacă șeful Poliției ar putea fi demis, în contextul scandalului de corupție de la IP Botanica, ministra Afacerilor Interne a declarat că nu crede „că la orice incident trebuie solicitată demisia”.
„Sunt niște procese care se examinează și se investighează. Nu cred că la orice incident trebuie solicitată demisia domnului conducător. Acționăm în conformitate cu legea și cu procedurile care sunt stabilite”, a declarat ministra Daniella Misail-Nichitin.
Șefa MAI a reiterat poziția instituției pe care o conduce privind toleranța zero la acte de corupție și a dat asigurări că toate instituțiile din subordine colaborează cu ancheta.
Misail-Nichitin nu a putut oferi mai multe detalii despre anchetă, făcând trimitere la timpul scurt trecut de la perchezițiile și reținerile efectuate ieri noaptea.
„O parte din corpurile delicte sunt trimise la expertiză. Când vom avea raportul, vom reveni cu precizări”, a dat asigurări oficiala.
TV8.md amintește că un șef de secție și cinci angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica au fost reținuți și plasați în izolator de detenție provizorie pentru 72 de ore, fiind bănuiți de corupere pasivă și corupere activă.
Totodată, conducerea IP Botanica a fost suspendată din funcție pe durata anchetei.






































