Rusia a declarat că este pregătită să-și apere cetățenii din regiunea transnistreană, folosind „toate metodele disponibile”. Afirmația a fost făcută de secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Șoigu. În replică, autoritățile de la Chișinău resping categoric declarațiile și le califică drept nefondate și denaturante pentru poziția Republicii Moldova în contextul reglementării conflictului din stânga Nistrului.
„Analizăm toate scenariile posibile, chiar și pe cele mai puțin probabile. Sperăm totuși că evoluțiile nu vor urma cel mai negativ scenariu. Am avertizat în repetate rânduri, la toate nivelurile, că orice încercare de a soluționa conflictul transnistrean pe cale armată, precum și dorința de a înlocui pacificatorii ruși cu un «contingent al țărilor occidentale», va provoca consecințe negative pentru Moldova și pentru întreaga regiune”, a declarat Șoigu.
În replică, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a subliniat că Chișinăul susține în mod consecvent o soluționare pașnică a conflictului transnistrean și reintegrarea țării în frontierele sale recunoscute internațional. Potrivit lui, orice încercare de a prezenta situația altfel nu corespunde realității.
„Poziția țării noastre este cât se poate de clară: identificarea unei soluții pașnice pentru reintegrarea statului, pe baza respectării suveranității și integrității teritoriale în limitele frontierelor recunoscute internațional. Reiterăm: astfel de declarații denaturează realitatea și reflectă eronat situația din Republica Moldova”, a declarat Chiveri.
Oficialul a mai amintit că prezența militară a Rusiei pe teritoriul țării noastre este ilegală și a făcut referire la angajamentele asumate de Moscova la Istanbul privind retragerea trupelor, care nu au fost îndeplinite până în prezent.
„Legat de prezența armatei ruse, este una ilegală. Republica Moldova a pledat constant pentru retragerea acestor forțe”, a explicat oficialul.























