În ultima vreme, tot mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova au fost refuzați la intrarea în Franța. Avertizarea vine din partea Ambasadei Republicii Moldova, care le reamintește celor care urmează să călătorească în această țară să respecte cu strictețe condițiile de intrare impuse de autoritățile franceze.
Potrivit unui comunicat al Ambasadei Republicii Moldova în Franța, la frontieră pot fi verificate mai multe documente obligatorii. Printre acestea se numără pașaportul biometric valabil, biletul de avion dus-întors, asigurarea medicală valabilă pe toată durata șederii, dar și confirmarea cazării, fie că este vorba despre o rezervare la hotel, fie despre datele persoanei gazdă.
Totodată, și Ambasada Republciii
De asemenea, călătorii trebuie să poată demonstra că dispun de suficiente resurse financiare pentru perioada aflării în Franța. Acestea pot fi confirmate prin numerar, carduri bancare, bursă sau scrisori de garanție.
În anumite situații, autoritățile franceze pot cere și documente suplimentare. De exemplu, pentru tratamente medicale este necesară o confirmare de la spital, pentru vizite private, conferințe sau reuniuni profesionale poate fi solicitată o scrisoare de invitație, iar pentru vizitele de studii este nevoie de confirmarea instituției de învățământ.
Ambasada a precizat și care este nivelul minim al resurselor financiare ce trebuie demonstrate zilnic. Astfel, persoanele care au attestation d’accueil trebuie să aibă cel puțin 32,50 de euro pe zi. În cazul celor care au rezervare la hotel, suma minimă este de 65 de euro pe zi, iar pentru cei care nu pot prezenta o rezervare de hotel sau altă dovadă de cazare, pragul ajunge la 120 de euro pe zi.




































