50 de percheziții au avut loc pe teritoriul raionului Orhei și al municipiului Chișinău într-un dosar de corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor în perioada scrutinului electoral din 2025. 26 de persoane au statut de bănuit și sunt cercetate în stare de libertate.
Potrivit unui comunicat emis de Centrul Național Anticorupție (CNA), cauza penală vizează activitatea unui grup de persoane, printre care se numără primari, consilieri raionali și locali, precum și persoane neangajate în sectorul public.
Aceștia sunt bănuiți că, în perioada premergătoare scrutinului electoral, ar fi desfășurat un mecanism infracțional de influențare a alegătorilor. Mai exact, persoanele vizate ar fi identificat și recrutat alegători și/sau susținători, cărora le-ar fi promis sau oferit bani, bunuri, servicii sau alte avantaje, cu scopul de a-i determina să-și exercite drepturile electorale într-un anumit mod ori să sprijine anumite formațiuni politice. Totodată, aceste acțiuni ar fi fost finanțate din surse interzise de lege și neincluse în rapoartele privind gestiunea financiară a partidelor.
Acțiunile de urmărire penală au fost inițiate în urma administrării probatoriului aferent alegerilor parlamentare din 2025 și a identificării unor noi circumstanțe relevante pentru dosar.
În paralel, sunt investigate și fapte de corupere electorală, manifestate prin oferirea de beneficii materiale alegătorilor în scopul influențării votării.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente, dispozitive de stocare a datelor și alte mijloace de probă relevante pentru cauza penal
În campania electorală pentru parlamentarele din toamna trecută, oamenii legii au raportat zeci de tentative de fraudare a votului pe banii Rusiei, trimiși în țară prin schemele lui Ilan Șor.




































