Accident tragic în această dimineață. Un bărbat de 34 de ani a murit după ce a ajuns cu mașina într-un copac. Tragedia a avut loc în jurul orei 8:30, la ieșirea din satul Caracușenii Noi.
Potrivit unui comunicat al poliției, bărbatul se afla la volanul unei mașini de model Skoda, când ar fi pierdut controlul volanului. Autoturismul a derapat de pe carosabil, s-a izbit violent de un copac, iar ulterior a fost proiectat înapoi pe traseu. În urma impactului, șoferul a murit pe loc.
Nu se cunoaște deocamdată cauza producerii accidentului. Toate circumstanțele urmează a fi stabilite.




































