În pofida facturilor mari pentru căldură, numărul datornicilor față de Termoelectrica este într-o ușoară scădere. Și-au plătit facturile la timp 75 la sută dintre consumatorii casnici, chiar dacă a fost o iarnă în care și consumul a fost mai mare, a precizat conducerea întreprinderii într-o conferință de totalizare.
Șeful Termoelctrica a precizat că luați împreună - consumatorii casnici, agenții economici și instituțiile bugetare și-au plătit facturile în proporție de peste 95 la sută.
După ce iarna trecută mai mulți s-au plâns că au avut de plătit mai mult ca niciodată pentru căldură, astăzi, furnizorul de agent termic s-a lăudat și cu majorarea profitului. Dacă în 2022 compania a avut un profit de 3 milioane de lei, atunci anul trecut acesta a ajuns la 15 milioane.
Termoelectrica acoperă 70 la sută din agentul termic de care are nevoie Chișinăul și 20 la sută din volumul de energia electrică consumată în toată în țara.



















