Nu toate formele de violență pot fi observate cu ochiul liber. Uneori, abuzul nu începe cu o palmă, ci cu o replică care rănește, cu un control care pare „grijă” sau cu o teamă care se instalează treptat. Potrivit psihologului Emilia Vorobiov, tocmai aceste forme subtile ale abuzului sunt cel mai des ignorate, unele victime ajungând să le perceapă ca fiind normale.
Potrivit Centrului Internațional „La Strada”, violența în familie nu înseamnă doar lovituri. Ea poate lua mai multe forme - psihologică, economică, sexuală sau spirituală - și este influențată de probleme personale, dar și de factori sociali, educaționali sau financiari. Pe scurt, vorbim despre situațiile în care un membru al familiei își rănește, controlează, umilește sau amenință un alt membru al familiei, provocându-i suferință sau prejudicii. Cazurile în care cineva se apără sau protejează o altă persoană nu sunt forme de violență, conform legii.
Psihologul Emilia Vorobiov a declarat pentru TV8 printre formele cel mai greu de recunoscut se numără critica repetată, umilirea, invalidarea, controlul banilor sau al telefonului, limitarea contactelor cu alte persoane, dar și lipsa totală de afecțiune, sprijin emoțional. La fel de gravă poate fi și provocarea fricii prin țipete, amenințări sau distrugerea bunurilor.
„De ce sunt ignorate: nu lasă urme fizice vizibile, sunt confundate cu „stiluri de comunicare” sau „temperament”, există norme culturale care tolerează controlul sau dominarea - „așa sunt bărbații”, „trebuie să suporți pentru familie”-, victima se adaptează treptat și își pierde reperele, nu pot fi demonstrate rapid”, a menționat psihologul.
Datele Biroului Național de Statistică arată că fenomenul violenței în familie rămâne la un nivel ridicat în Republica Moldova. Dacă în 2020 au fost înregistrate 514 cazuri de violență în familie, numărul a urcat la 920 în 2024. În 2025, cifra a scăzut ușor, până la 834 de cazuri.
Emilia Vorobiov atrage atenția că violența nu afectează doar victima directă, ci și copiii sau ceilalți membri ai familiei care asistă la abuz. Copiii pot trăi în frică, pot deveni anxioși, se pot simți vinovați pentru problemele părinților sau pot ajunge să creadă că iubirea înseamnă control și suferință. La maturitate, aceste experiențe pot crește riscul ca aceleași tipare să fie repetate în propriile relații.
Potrivit Emiliei Vorobiov, primul pas este ca victima să înțeleagă clar că anumite comportamente sunt abuzive și să nu le mai minimizeze sau justifice. Apoi, este importantă siguranța: să își dea seama dacă există un risc imediat și să aibă un plan concret - unde pleacă, pe cine sună și ce documente ia cu ea.
Psihologul mai recomandă apelarea la persoane de încredere sau la servicii specializate, inclusiv la numărul 0 8008 8008 pentru femei și fete. La fel, pot fi păstrate dovezi precum mesaje, înregistrări sau fotografii, utile legal. În unele cazuri, poate fi nevoie și de psihoterapie sau consiliere juridică.
„Ieșirea dintr-o relație abuzivă este un proces, nu un eveniment de o zi. Ambivalența (a pleca vs. a rămâne) este normală și trebuie gestionată, nu judecată”, a subliniat psihologul.
„Prevenția reală începe înainte de apariția violenței”, a mai menționat Emilia Vorobiov.
Oamenii trebuie să învețe să își recunoască emoțiile, să le gestioneze și să își stabilească limite clare în relații. La fel de important este ca, încă de la început, să fie atenți la semnele de control, cum ar fi gelozia.
În cuplu, prevenția înseamnă comunicare non-violentă și intervenție din timp atunci când aceleași conflicte apar iar și iar. Emilia Vorobiov spune că mersul la terapie de cuplu ar trebui normalizat.
La nivel social, este nevoie de mai multă informare despre formele non-fizice ale violenței, de reducerea stigmatizării victimelor care au curajul să ceară ajutor și de servicii accesibile atât pentru victime, cât și pentru agresori.
