Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1677: RO-Alert, avertisment din Marea Britanie și Zelenski spune că Putin „caută scuze” ca să nu discute

/VIDEO/ Costuri uriașe pentru înmormântări în Moldova: Tot mai mulți aleg incinerarea, deși trebuie să meargă peste hotare

crematoriu
25 aprilie 2026, ora 21:14
foto simbol

Zilele trecute, de Paștele Blajinilor, cimitirele s-au umplut de oameni, de pomeni și de amintiri. Dar, dincolo de tradiții, în astfel de momente apare și o întrebare mai puțin confortabilă: cât ne costă, de fapt, să respectăm toate aceste obiceiuri? Inclusiv cele legate de petrecerea celor dragi pe ultimul drum. Iar cifrele sunt de-a dreptul năucitoare - dacă o înmormântare modestă începe de la 9 mii de lei, una obișnuită trece de 30 de mii. Iar dacă mai punem în calcul monumentul pentru locul de veci și mesele de pomenire, nota de plată sare mult peste 100 de mii de lei, transmite 1TV.

Datele analizate arată că o ceremonie foarte modestă, strict cu cele necesare, pornește de la 9 mii de lei și poate ajunge la 12 mii de lei. Majoritatea familiilor cheltuiesc însă pentru o înmormântare între 20 de mii și 35 mii de lei. Atunci însă când rudele defunctului vor să ia un monument scump, organizează o masă de pomenire bogată și accesează și alte servicii funebre cheltuielile trec de 120 de mii de lei.

În condițiile cheltuielilor tot mai mari pentru înmormântare, în ultimii ani crește numărul moldovenilor care optează pentru incinerarea celor plecați din viață, chiar dacă asta presupune transportarea lor la crematoriul din Odesa, Ucraina sau la cel din orașul Oradea din România. 

Iar oamenii întâlniți pe stradă spun că ar fi cazul să avem un crematoriu și la noi în țară, deoarece în unele localități cimitirele sunt arhipline, iar morții se îngroapă deja unul peste altul. 

„Eu cred că la momentul actual deja ar trebui să ajungem la concluzia că crematoriile sunt necesare. Luând în considerare supraîncărcarea cimitirelor cred că oamenii cu timpul vor opta pentru asta”.

„Cred că da. Pur și simplu am fost zilele astea la ”Doina” și... ocupă atâta loc. Pentru că... cimitirele sunt pline. sigur că după dorința oamenilor, dar eu ași vrea să ocup mai puțin loc când voi ajunge acolo”.

„Părerea mea personală cred că da. A mea personală, cred că da, dar din punct de vedere religios deja nu sunt în măsură. Dar pentru mine ar fi mai bine, ar fi necesar”.

Tendința oamenilor de a se gândi tot mai serios la necesitatea crematoriilor este confirmată și de datele oficiale. Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, instituția care eliberează avize pentru scoaterea din țară a persoanelor decedate, în primele luni ale acestui an, solicitările în acest sens au crescut semnificativ.

„Pe parcursul anului 2025 au fost înregistrate 46 astfel de cereri, 45 către Odesa, Ucraina și doar o singură cerere la Oradea, România. Totodată, doar până la 17 aprilie 2026 au fost deja înregistrate deja 33 de cereri. Toate spre crematoriul din Odesa”.

Calculele arată că deși corpurile neînsuflețite trebuie transportate la crematorii de peste hotare, cheltuielile pentru incinerare sunt mai mici decât prețul unei înmormântări obișnuite. 

„Vorbim despre o sumă care pornește de de 20 de mii și 45 de mii de lei. Aici este inclus transportul internațional, taxa de crematoriu, actele și avizele transfrontaliere, urna și drumul înapoi. Aceleași servicii, la crematoriul din Oradea , România, costă între 28 și 66 de mii de lei”.

Mai bine de jumătate din aceste sume o constituie taxele pentru transportul internațional, actele și avizele transfrontaliere. Astfel, un calcul simplu arată că dacă am avea un crematoriu în Moldova, incinerarea ar costa între 7 și 15 mii de lei, adică practic de două ori mai puțin decât înmormântarea clasică, cu toate procedurile tradiționale.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente