Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1689: Blackout la Kiev, petrecere la Moscova și avertismentul lui Kliciko. Zelenski acuză SUA

Cariera care te conectează cu lumea: Interviu cu Mihai Sava, Președintele AMALT, despre oportunitățile profesiei de Dispatcher /P/

Mihai Sava-președinte AMALT
28 aprilie 2026, ora 16:26

Asociația Moldo-Americană de Logistică și Transport (AMALT), în parteneriat cu Ministerul Educației, a lansat o amplă campanie de informare și atragere a tinerilor din Republica Moldova către profesia de dispatcher. După semnarea memorandumurilor de colaborare cu trei dintre cele mai mari universități din țară – USM, ASEM și, cel mai recent, UTM – l-am invitat pe domnul Mihai Sava, Președintele AMALT la o discuție, pentru ca, să ne ofere mai multe detalii despre această inițiativă, importanța ei pentru studenți și perspectivele pe care le oferă domeniul transportului și logisticii.

Domnule Mihai Sava, campania lansată de AMALT în universități se desfășoară sub un mesaj foarte puternic: conectarea cu lumea. Care este, mai exact, obiectivul principal al acestei campanii de primăvară?

Industria transportului și logisticii se dezvoltă într-un ritm alert, iar nevoia de specialiști tineri, bine pregătiți și, mai ales, motivați, este mai mare ca niciodată. Obiectivul nostru este simplu, dar ambițios: vrem să le arătăm studenților noștri că profesia de dispatcher le oferă oportunități reale de angajare, salarii extrem de competitive și șansa de a lucra direct cu parteneri din SUA, chiar de aici, de acasă. Campania noastră, implementată în parteneriat cu Ministerul Educației este menită să povestească mai multe despre acest domeniu și să-i atragă pe tineri către o profesie modernă, flexibilă și dinamică.

Ați semnat recent un Memorandum de colaborare pe 5 ani cu UTM, USM și ASEM.  Ce înseamnă, practic, aceste parteneriate pentru un student?

Aceste memorandumuri reprezintă fundația pe care construim viitorul logistic al Republicii Moldova. Ele creează acel cadru vital de cooperare între mediul academic și sectorul economic real. Practic, pentru un student, acest parteneriat înseamnă acces direct la piața muncii. Nu ne limităm doar la teorie; venim cu ghiduri și curriculă aprobate de Ministerul Educației, oferim stagii de practică direct în companiile membre AMALT, organizăm sesiuni de instruire și aducem experți din domeniu în fața studenților pentru discuții. Vrem ca tinerii, fie că sunt în anul I sau în anul IV la facultăți de transporturi, logistică, IT, economie sau limbi străine, să aibă drumul deschis spre o carieră sigură imediat după absolvire.

De ce ar alege un tânăr profesia de dispatcher? Care sunt beneficiile directe?

În primul rând, este o profesie orientată spre tehnologie și comunicare. Studenții își vor îmbunătăți considerabil nivelul de limba engleză și își vor dezvolta abilitățile de negociere, lucrând zilnic pe piața americană. Mai mult, experiența de dispatcher este o rampă de lansare excelentă; ea deschide uși spre poziții de management, afaceri internaționale și logistică avansată. Este o meserie în care poți avansa rapid dacă ești dedicat.

Studenții sunt asaltați zilnic de informații. Cum ajungeți concret la ei în cadrul acestei campanii?

Am gândit o campanie integrată, direct acolo unde studenții își petrec timpul. Dacă veți merge în campusurile USM, ASEM sau UTM, veți vedea materiale vizuale precum, bannere la intrările principale, postere și spoturi video explicative pe ecranele din holuri. De asemenea, difuzăm spoturi audio la radiourile interne ale universităților și vom fi prezenți fizic, cu standuri promoționale și prezentări în sălile de curs. Colaborăm strâns și cu Centrele de ghidare în carieră, iar în mediul online suntem prezenți prin articole și bannere pe principalele portaluri de știri din țară. Toate materialele noastre conțin un cod QR pe care tinerii îl pot scana pentru a accesa instantaneu detaliile.

Ce mesaj le transmiteți tinerilor care ne citesc acum și se gândesc la viitorul lor profesional?

Mesajul pe care vreau să-l transmit este să aibă curajul să exploreze domenii noi și să profite de oportunitățile aduse direct la ei în universitate. Logistica nu înseamnă doar transport, înseamnă tehnologie, inovație și conexiuni globale.

„Devino dispatcher – cariera care te conectează cu lumea! Află mai multe detalii pe amalt.md și poți începe chiar de azi să îți construiești un viitor stabil acasă, dar conectat la întreaga lume. Îi așteptăm alături de noi în marea familie AMALT!”, a concluzionat Mahai Sava, președintele AMALT

 /P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.

Terenuri, case și interese în noi proiecte imobiliare din Trușeni și Durlești. Asta ascunde în spatele său președintele fracțiunii PAS din Consiliul local Durlești. Parteneri de afaceri îi sunt două persoane controversate: un om de afaceri, cercetat penal pentru escrocherii cu terenuri, și o persoană de încredere a fostului deputat democrat Constantin Țuțu. Cum a ajuns consilierul local Oleg Popșoi latifundiar în suburbiile Capitalei? Aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Insecuritate pe cer: De ce dronele survolează teritoriul național, cât de protejate sunt avioanele civile și când devine operațional sprijinul militar european? Milioanele din Call Center-e: Cum au ajuns procurori și ofițeri din INI investigați pentru mită de 400.000 € și cine protejează schemele frauduloase? „Rușii în haine europene”: Cum se schimba tactica de influență a Moscovei și ce face SIS cu atribuțiile extinse pe care le-a primit? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS împreună cu președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Salarii și prime nesimțite: Cine încasează sume fabuloase în timp ce companiile se îngroapă în datorii? Cum sunt scoase pe linie moartă simboluri precum Vinăria Ialoveni, AROMA sau Cariera Mileștii Mici? O caracatiță a intereselor în Consiliile de Administrație: Cine sunt oamenii numiți în companiile strategice și ce se întâmplă cu contractele de consultanță din bani externi? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS, împreună cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă a Întreprinderilor de Stat, Dinu Plîngău.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul „salariilor nesimțite” la stat a pus pe jar în ultimele luni opinia publică. Statul cu cea mai mare rată a sărăciei din Europa are mai mulți șefi de instituții publice și de întreprinderi de stat cu venituri anuale de peste 1 milion de lei. Cutia Neagră PLUS i-a identificat pe cei mai bine plătiți directori la stat și a aflat unde se ascunde milionul din lefurile lor. În mod surprinzător, salariul lor de funcție este unul modest, milionul se adună însă din prime, bonusuri, sporuri, acordate la discreția Consiliului de Administrare și a conducerii Agenției Proprietății Publice. Unele prime sunt de-a dreptul surprinzătoare. Unii directori de la stat au ridicat ani la rând zeci de mii de lei de Ziua Independenței, Paști, Crăciun și de zilele profesionale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Educației și Cercetării, dar și vicepreședinte al PAS, Dan Perciun este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS. Discutăm cu vicepreședintele PAS despre: scandalurile de integritate din interiorul partidului; Candidatul PAS la prezidențiale; Când vor avea loc schimbări în conducerea partidului; De ce totuși și-a dat demisia Alexandru Munteanu; Cât timp ar putea rezista Guvernul Tofan și ce condiții i-a pus PAS înainte de învestire; Când exact vor primi profesorii salariile majorate și cum evităm repolitizarea sistemului educational prin programul Restart.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Moldova, la 35 de ani de Independență. TV8 vă aduce o ediție specială din inima evenimentelor, cu parada militară în direct din PMAN, imagini de la fața locului și cele mai importante momente ale zilei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de independentă este justiția din Republica Moldova? La trei sferturi de mandat al CSM, întrebăm despre vetting, judecătorii anticorupție, dosarele de rezonanță și problemele de integritate din sistem. De ce unele dosare se amână cu lunile? De ce pleacă judecători din cauze importante? Și cât de mult mai influențează politica justiția? Analizăm subiectele la Cutia Neagră PLUS cu membrul CSM Ion Guzun.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A jurat să muncească pentru bunăstarea poporului, dar s-a făcut el multimilionar. Fostul deputat PAS, Alex Trubca, a devenit în ultimii doi ani un mare investitor imobiliar. Parteneri de afaceri îi sunt alți doi colegi de partid: un ex-deputat și fostul șef al Agenției Proprietății Publice. Dar și doi sponsori ai PAS de la ultimele alegeri. Iar chilipirul a venit de la un rival politic, consilier MAN, partidul primarului Ion Ceban. Trubca și-a extins investițiile și în România. Chiar în această lună așteaptă cheile de la un apartament dintr-un cartier pitoresc din Sibiu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul salariilor exagerate din unele companii de stat a readus în prim-plan întrebări despre modul în care este administrată averea statului: de ce unele instituții publice plătesc salarii de 100.000 –160.000 de lei pe lună? Sunt aceste salarii un stimulent pentru performanță sau au devenit sinecuri pentru oameni apropiați puterii? De ce concursurile pentru șefia întreprinderilor de stat sunt deseori criticate ca fiind formale? Cât de eficiente sunt consiliile de administrație? De ce, din sutele de entități cu capital de stat, doar o parte generează profit, iar multe rămân o povară pentru buget? Ce poate schimba reforma anunțată la Agenția Proprietății Publice și comisia parlamentară de anchetă? Discutăm la Cutia Neagră PLUS cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, deputatul Dinu Plângău, membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, și directorul Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, Serghei Merjan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalurile din ultima perioadă au readus în prim-plan întrebările despre meritocrație, integritate și încrederea în instituțiile statului. După ani de reforme și vetting, cine formează noua generație de procurori și judecători? De ce tot mai puțini tineri aleg această carieră? Ce se întâmplă cu absolvenții INJ după absolvire? Ce filtre există la admiterea în sistem? Cum se asigură meritocrația?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
#9aniTV8 Ediție specială: Libertatea are nume /29.06.2026
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul MoldATSA ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt administrate întreprinderile de stat. Cum a ajuns la conducerea unei companii strategice o persoană al cărei CV este contestat și cine verifică, în realitate, integritatea și calificările candidaților pentru funcțiile-cheie? În ediția „Cutia Neagră PLUS”, Mariana Rață discută cu directorul APP, Roman Cojuhari, despre situația de la MoldATSA, salariile și angajările care au stârnit controverse, posibile conflicte de interese, dar și despre problemele din alte întreprinderi de stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce unii procurori nu sunt eliminați din sistem, deși Comisia Vetting recomandă nepromovarea lor? Și de ce Parlamentul transferă noi competențe către CNA? /Despre reformele care redesenează sistemul de justiție discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS cu președintele CSP, Dumitru Obadă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandaluri în lanț la vetting și noi controverse în reforma anticorupție. Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS de ce Consiliul Superior al Procurorilor a respins unele rapoarte ale Comisiei de evaluare? - Cine are dreptate în cazurile care au zguduit sistemul procuraturii? - Și ce impact au aceste dispute asupra credibilității celei mai importante reforme din justiție? În partea a doua, discutăm despre extinderea atribuțiilor CNA și limitarea rolului Procuraturii Anticorupție. - Este aceasta o reformă necesară sau o schimbare care riscă să slăbească lupta cu marea corupție? - Ce așteaptă Uniunea Europeană de la Republica Moldova și cum va arăta sistemul de justiție după vetting? Invitați: Ilie Chirtoaca , președintele CRJM, și Lebedinschi Adrian , deputat PSRM.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un mitropolit, vile și apartamente de lux, o blondă și procese în justiție. Investigația Cutia Neagră PLUS din această seară dezvăluie secretele ascunse ale Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, IPS Vladimir. Cum înaltul ierarh a ajuns proprietar al unui apartament de lux într-un bloc înălțat chiar lângă gardul mitropoliei? Vă spunem despre un scandal ajuns în justiție care îi vizează pe Mitropolit și cunoscuta blondă cu care acesta a apărut mai mulți ani în urmă în ipostaze romantice. Conflictul a degenerat într-un dosar penal și acuzații de escrocherie.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În decembrie 2021, Parlamentul promitea că până la sfârșitul lui 2025 Republica Moldova va avea o justiție independentă și integră. La patru ani distanță, însă, doar 45% dintre acțiunile prevăzute în strategie au fost realizate, iar încrederea în reforme a scăzut atât în societate, cât și în interiorul sistemului. Vettingul a devenit principala reformă, însă instituțiile care ar trebui să garanteze integritatea sistemului rămân slabe, digitalizarea întârzie, iar percepția corupției în justiție continuă să fie ridicată. Cât de independentă este astăzi justiția din Republica Moldova? Au produs reformele rezultate reale sau au rămas mai mult la nivel de promisiuni? Și ce trebuie schimbat în noua strategie pentru ca reforma justiției să funcționeze cu adevărat?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder vine la Cutia Neagră PLUS. Analizăm cele mai grave probleme de mediu și reformele promise într-un domeniu considerat ani la rând o prioritate secundară. De la scandalurile legate de gropile de gunoi și poluarea Nistrului, până la corupția din sistemul silvic, pădurile date în arendă și întârzierile proiectelor finanțate cu sute de milioane de euro. Cât de pregătit este statul să gestioneze crizele de mediu și să respecte angajamentele asumate în procesul de integrare europeană?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ziua Victoriei sau Ziua Europei? /Cine dezbină societatea și ce ar trebui să facem ca să ne unim în jurul unui scop comun? /De ce mai avem oameni care nu au încredere în parcursul european? /Unde a greșit guvernarea? /În ce domenii mai avem restanțe la capitolul reforme? /Cum înlăturăm obstacolele din calea spre UE? /Despre toate vorbim la Cutia Neagră Plus.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un misterios general din SUA a bătut palma cu ministrul Energiei pentru construcția unei centrale electrice pe gaz în Republica Moldova. Acordul de înțelegere a fost ținut în mare secret. Consilierii ministrului implicați în negocieri lucrează astăzi pentru compania generalului american. Angajamentele asumate de minister în favoarea investitorului ridică mai multe semne de întrebare. Detalii aflați în noua investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Demisii neașteptate imediat după promovare. Evaluări care durează luni întregi. Decizii contestate și suspiciuni de influență. Ce se întâmplă, de fapt, în sistemul de vetting al procurorilor? Analizăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: Virginia Moraru, vicepreședinta Comisiei de vetting, și Octavian Iachimovschi, fost procuror anticorupție.

Cristiano Ronaldo, mesaj pentru Lionel Messi după retragerea de la naționala Argentinei: „Tot respectul meu”
Cristiano Ronaldo, mesaj pentru Lionel Messi după retragerea de la naționala Argentinei: „Tot respectul meu”
TV8 angajează noi colegi: Cum poți deveni redactor la tv8.md, reporter TV sau jurnalist de investigație
TV8 angajează noi colegi: Cum poți deveni redactor la tv8.md, reporter TV sau jurnalist de investigație
El Niño se intensifică și ar putea bate un record vechi de zece ani: Ce ne așteaptă în lunile următoare
El Niño se intensifică și ar putea bate un record vechi de zece ani: Ce ne așteaptă în lunile următoare
/PROMO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
/PROMO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
Accident aviatic în Moldova: O aeronavă s-a răsturnat la aterizare
Accident aviatic în Moldova: O aeronavă s-a răsturnat la aterizare

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente